Fratele lui Boris Johnson a DEMISIONAT din Guvern din cauza tensiunilor 'imposibil de rezolvat'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 05-09-2019

Actualizat: 05-09-2019

Jo Johnson, fratele prim-ministrului britanic Boris Johnson, a anunțat joi că va demisiona din funcția de ministru adjunct și de parlamentar, din cauza „conflictului dintre loialitatea pentru familie și interesele naționale”, relatează The Guardian, potrivit Mediafax.

„A fost o onoare să reprezint Orpington pentru o perioadă de nouă ani și să fiu ministru sub trei prim-miniștri”, a declarat Jo Johnson.

„În ultimele săptămâni am fost împărțit între loialitatea pentru familie și interesele naționale- este o tensiune imposibil de rezolvat și este timpul ca alte persoane să îmi ia locul de ministru adjunct și parlamentar”, a adăugat fratele prim-ministrului britanic.

Jo Johnson a votat în anul 2010 pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană și pe parcursul anilor a dat dovadă de un spirit pro-european, contrar prim-ministrului Boris Johnson.

Deși nu a criticat niciodată în public dorința lui Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din UE fără un acord, este puțin probabil să fie de acord cu acest scenariu, conform Reuters.

Citește și: SURSE - Tăriceanu negociază cu PSD eliminarea lui Meleșcanu .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri