Fratele preşedintelui iranian Hassan Rouhani, Hossein Fereydoun, a fost încarcerat miercuri la Teheran pentru a ispăşi o recentă condamnare de 5 ani de închisoare pentru corupţie, potrivit agenţiei de presă Isna, preluată de AFP potrivit Agerpres
Fereydoun a venit dimineaţa la biroul procurorului general, de unde a fost condus la închisoarea din Evin, unde a fost "admis" pentru a-şi începe exercitarea pedepsei, notează agenţia iraniană citându-l pe Hossein Sartipi, avocatul condamnatului.
Frate şi consilier special al lui Rouhani, Fereydoun a fost arestat în iulie 2017, după ce numele lui a fost citat în mai multe afaceri de corupţie.
Acuzat de "delicte financiare", el a fost eliberat după o zi, plătind o cauţiune echivalentă cu aproximativ 9,3 milioane de dolari (8,4 milioane de euro), potrivit mai multor mass-media locale.
Procesul împotriva lui a început în februarie, iar Autoritatea Judiciară a anunţat la 1 octombrie că Fereydoun a fost condamnat în apel la cinci ani de închisoare cu executare, precum şi la plata unei amenzi cu o valoare neprecizată şi la rambursarea mitei pe care el a primit-o, potrivit acuzaţiei.
Preşedintele iranian şi Fereydoun nu au acelaşi nume după ce Rouhani şi l-a schimbat pe al său când era mai tânăr.
Fratele preşedintelui iranian a ajuns la închisoare
Explorează subiectul
Articole Similare

1.371
'Războiul abia a început': Pentagonul face anunțul de care se temea lumea/ Va fi un conflict lung
1.371

60
Marele rival al lui Trump avertizează Israelul: SUA și-ar putea reconsidera sprijinul militar
60

1.070
Alertă în Qatar: ce se întâmplă cu locuitorii din vecinătatea Ambasadei SUA
1.070

4.151
Actul disperării: ce este dispus să facă Teheranul dacă Israelul şi SUA vor încerca să schimbe regimul
4.151

1.116
Casa Albă transmite un semnal de forță: anunță că SUA au arme pentru a susține un război de durată împotriva Iranului
1.116

3.555
O teorie virală bagă spaimă în oameni: ce spune că se va întâmpla cu Pământul pe 12 august 2026, ora 16.33 / Reacția NASA
3.555

92
Cum evaluează Donald Trump efortul de război împotriva Iranului
92

2.040
Vot exploziv în Senatul SUA: Trump păstrează controlul deplin asupra acțiunilor împotriva Iranului
2.040

59
Ecuadorul îl expulzează pe ambasadorul Cubei şi restul misiunii diplomatice
59

1.018
Alertă în Israel: IDF anunță că un nou val de rachete au fost lansate din Iran
1.018

1.343
Escaladare explozivă: SUA scufundă o navă de război iraniană departe de Golful Persic, iar NATO doboară o rachetă iraniană care se îndrepta spre Turcia
1.343

1.151
Americanii joacă tare și exclud Rusia sau China din ecuația Orientului Mijlociu: Nu sunt factor în această situație
1.151

860
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat 149 de drone în ultimele ore
860

















Comentează