Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a decis sancţiuni pentru antrenorul echipei Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, şi jucătorul formaţiei CFR Cluj, Andrei Cordea, ca urmare a incidentelor de la meciul disputat în urmă cu aproape două săptămâni, scrie news.ro.
Cordea a fost suspendat trei meciuri şi penalizat cu 5.000 lei.
Bergodi a fost suspendat o lună şi penalizat cu 10.000 lei.
De asemenea, CFR Cluj a primit o penalitate sportivă de 15.000 e lei şi U Cluj a primit o penalitate sportivă de 10.000 lei.
Echipa CFR Cluj a învins, în 7 februarie, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 26-a din Superligă, meci marcat de incidente la final.
Imediat după ce arbitrul Rareş Vidican a fluierat finalul meciului în Gruia, tehnicianul Cristiano Bergodi a sărit la bătaie cu Andrei Cordea, apoi s-a îndreptat către Muhar, pe teren izbucind un adevărat scandal. Tensiunile au continuat şi în tribune, acolo unde suporterii lui „U” Cluj au încercat să rupă gardurile şi să intre pe teren. În cele din urmă, aceştia au fost calmaţi de jandarmi, iar lucrurile nu au degenerat.




























Comentează