FRF a decis modificarea regulamentului în ceea ce priveşte departajarea echipelor: Se vrea a fi mai explicit

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 29-11-2017

Actualizat: 29-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al forului, că Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice va fi modificat pentru ca textul cu privire la departajarea echipelor să fie explicit, după ce la finalul sezonului trecut Steaua s-a adresat TAS, susţinând că este îndreptăţită să fie declarată campioană.

"Da, s-a discutat acest aspect astăzi şi s-a ţinut cont de argumentaţia TAS, care confirma în acelaşi timp regulamentul, şi am clarificat-o. Se va modifica regulamentul, se vor adăuga câteva cuvinte, să întărească, să fie explicit textul. Chiar dacă aveam decizia Tribunalului de Arnitraj Sportiv", a spus Burleanu.

El a mai spus că unele cluburi din eşalonul secund au cerut amânarea ultimelor două etape din acest an, însă această solicitare nu a fost aprobată. "Au fost câteva cluburi din Liga a II-a, care au solicitat amânarea ultimelor două etape din acest an, dar nu aveam motive să o facem, pentru că vremea este mai bună decât va fi în februarie şi decizia a fost să menţinem calendarul aşa cum a fost aprobat în acest an".

Preşedintele federaţiei a vorbit şi despre alegerile pentru conducerea FRF, înaintea cărora fostul conducător al forului, Mircea Sandu, i-a îndemnat pe ceilalţi candidaţi să se coalizeze pentru a câştiga alegerile împotriva lui Burleanu. "Nu am ce să comentez despre Mircea Sandu, am ajuns acum să comentez orice declaraţie a lui Mircea Sandu? Pentru el este un obiectiv personal, chiar nu aş vera să mai vorbesc despre persoane care nu se simt nici din punct de vedere medical foarte bine. Ar trebui să facem curăţenie la nivel de federaţie. Vă mai amintiţi problema cu renta viageră. Cu siguranţă îl doare pe Mircea Sandu şi probabil că alţi candidaţi i-au promis că îi dau renta viageră înapoi. Nu ştiu ce contracandidaţi voi avea, cu cine ne luptăm. Ne luptăm în fiecare zi să facem fotbalul mai bun. Unul este încă angajatul federaţiei, Marcel Puşcaş, şi are foarte mult timp se pare, e în concediu medical", a afirmat Răzvan Burleanu.

Alegerile pentru postul de preşedinte al FRF vor avea loc anul viitor. La 13 iulie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a stabilit că FC Viitorul rămâne campioana României, aşa cum se stabilise în Comitetul Executiv al FRF din 5 iunie. Cazul a fost judecat ca urmare a solicitării clubului FCSB. Cele două formaţii au încheiat campionatul la egalitate de puncte, 44, iar departajarea s-a făcut în urma rezultatelor directe dintre cele două în play-off-ul campionatului, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri