Friedrich Merz, după întâlnirea miniștrilor german și rus de Externe: Rusia „nu este deloc interesată” de negocieri

Article thumbnail

Sursă foto: dts Nachrichtenagentur / imago stock&people / Profimedia

Întâlnirea între miniştrii german şi rus de externe la New York a demonstrat că Rusia "nu este deloc interesată de negocieri serioase" cu privire la Ucraina, a declarat marţi cancelarul german Friedrich Merz, citat de AFP, informează Agerpres.

"Depunem eforturi diplomatice intense", a declarat cancelarul german într-o conferinţă de presă la Berlin, invocând întâlnirea surpriză de sâmbătă între Johann Wadephul şi Serghei Lavrov înainte de discursul acestuia din urmă în faţa Naţiunilor Unite.

Aceasta a fost prima întâlnire de acest gen de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022. În prezent, Berlinul este principalul susţinător militar al Kievului.

Dar "evaluarea ulterioară a acestei întâlniri de către Rusia a arătat că ea nu este deloc interesată în prezent de negocieri serioase", a apreciat Friedrich Merz în conferinţa de presă susţinută în comun cu preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev, aflat într-o vizită la Berlin.

După schimbul de opinii cu Wadephul, Serghei Lavrov a susţinut un discurs pe un ton vehement la tribuna ONU, acuzând Europa că se opune păcii în Ucraina şi promiţând că Moscova îşi va atinge obiectivele militare în Ucraina "indiferent de circumstanţe".

"Nu a fost nicio schimbare, dar la final a fost doar batjocură" din partea rusă, a constatat ministrul german al apărării, Boris Pistorius.

"Nu putem decât să facem încă o dată apel către guvernul rus să se aşeze la masa negocierilor şi să poarte discuţii serioase pentru a pune capăt acestui război", a adăugat Merz.

De asemenea, el a promis că "nu va precupeţi niciun efort pentru a continua să ajute Ucraina" şi a declarat că Rusia "va trebui să plătească preţul" dacă va continua războiul.

Preşedintele kazah a declarat că "insistă asupra respectării şi păstrării principiului integrităţii teritoriale a tuturor statelor", iar, referitor la Putin, el l-a numit drept "om de stat excepţional". În trecut, Tokaev însuşi l-a îndemnat pe Putin să pună capăt războiului în Ucraina.

Moscova a bombardat din nou capitala Ucrainei luni, ucigând cel puţin o persoană şi rănind mai multe altele, potrivit autorităţilor.

În aceeaşi zi, emisarul rus Kirill Dmitriev s-a întâlnit la Washington cu responsabili americani pentru a "continua discuţiile constructive privind o soluţionare paşnică a conflictului între Rusia şi Ucraina", potrivit unei surse de la Casa Albă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură19°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri