Friedrich Merz îi cere lui președintelui Zelenski să nu le mai permită bărbaţilor tineri să plece din Ucraina

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 13-11-2025 17:17

Article thumbnail

Sursă foto: ESDES.Pictures, Bernd Elmenthaler / imago stock&people / Profimedia

Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut joi preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să nu le mai permită bărbaţilor tineri să părăsească Ucraina, după ce o decizie recentă a Kievului de a autoriza ieşirea din ţară a tinerilor cu vârste între 18 şi 22 de ani a avut ca efect sosirea unui val de refugiaţi ucraineni în Germania, transmite AFP, conform agerpres.ro.

Potrivit unei declaraţii dată de Merz la Berlin, după ce a avut o convorbire telefonică cu Zelenski, cancelarul german i-a solicitat preşedintelui ucrainean "să vegheze ca, în special, tinerii bărbaţi ucraineni să nu vină în număr mare şi tot mai mulţi în Germania, ci să-şi facă datoria în ţara lor".

Conform legii marţiale aplicate în Ucraina odată cu lansarea invaziei ruse în februarie 2022, bărbaţii apţi să servească în armată, cu vârste între 22 şi 60 de ani, au interdicţie de a părăsi ţara. Interdicţia s-a aplicat până în august anul acesta şi celor cu vârste între 18 şi 22 de ani, iar ridicarea ei a condus la creşterea numărului tinerilor care au părăsit Ucraina.

Cei cu vârste de peste 25 de ani pot fi mobilizaţi, prin urmare unii evită ieşirile din casă pentru a nu se întâlni cu patrulele de recrutori militari. În cazul celor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani nu a fost decretată mobilizarea obligatorie, dar cei voluntari se pot alătura armatei.

În Ucraina primele luni de război au fost marcate de un elan patriotic, numeroşi voluntari venind atunci în rândurile armatei ucrainene, dar apoi Kievul s-a văzut nevoit să se bazeze pe mobilizarea obligatorie, o măsură nepopulară care a condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea responsabililor, la dezertări şi la acţiuni de recrutare forţată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri