Declarațiile făcute joi de Sorin Grindeanu, potrivit cărora „asumat şi fără alte nuanțe”, PSD va părăsi guvernarea dacă PNL și USR decid să sprijine împreună un candidat la Primăria Capitalei, au stârnit reacții imediate. Vineri, Dominic Fritz, liderul USR, a intervenit la Antena 3 CNN, criticând poziția social-democraților.
Fritz a insistat că administrația Capitalei nu mai poate continua cu un primar interimar, subliniind că legea prevede clar organizarea unui nou scrutin la 90 de zile de la vacantarea postului. El a atras atenția că termenul a fost depășit deja.
Alegerile amânate peste termenul legal
„În primul rând, este prematur să discutăm despre candidaturi în momentul în care nici măcar nu există o dată a alegerilor și tocmai de aceea noi cerem foarte clar să se respecte legea.
Legea spune foarte clar că în 90 de zile după vacantarea postului de primar, trebuie să se organizeze alegeri. Au trecut deja peste 100 de zile de când Nicușor Dan nu mai este primarul Bucureștiului și, tocmai de aceea, acum trebuie să emitem o hotărâre de Guvern în care stabilim data alegerilor cât de repede posibil.
Oricum, am depășit deja termenul. Acest lucru nu trebuie să fie unul de târguială politică, nu trebuie să depindă de interesele politice”, a spus Fritz.
Replica la argumentele economice ale PSD
În timp ce Grindeanu a afirmat că prioritățile ar trebui să rămână cele economice, Fritz a contrazis această perspectivă, susținând că Executivul are capacitatea să gestioneze simultan mai multe obiective.
„În primul rând, putem să și mestecăm gumă de mestecat și să mergem pe jos în același timp. Acest guvern se poate focusa pe mai multe lucruri și chiar trebuie să se focuseze pe mai multe lucruri deodată și mai mult decât atât.
Democrația nu este ceva ce poate fi amânată, tergiversată încă o dată, aici vorbim strict de aplicare a legii. Faptul că avem o discuție dacă vrem sau nu vrem să aplicăm legea, cine are nu știu ce argumente pentru aplicarea legii deja este destul de absurd.
Legea este clară, democrația nu depinde de mofturile ale unora, democrația și dreptul de a-și alege reprezentantul local nu depinde de situația economică.
Oricând este un moment bun pentru ca bucureștenii să voteze primarul și nu este în regulă ca cel mai mare oraș din România să fie condus de un primar interimar și de aceea acest lucru încă o dată trebuie încheiat și domnul președinte a spus foarte clar că trebuie să facem cât de repede alegeri și asta înseamnă că trebuie să emitem această Hotărâre de Guvern”, a spus liderul USR.
El s-a declarat surprins de atitudinea PSD .
„Apoi, ce se întâmplă cu candidatul este cu totul altă discuție. Recunosc că mă surprinde un pic atitudinea PSD, pentru că am discutat peste o lună un acord de coaliție într-o situație în care era clar că urmează alegeri la București.
Nicio secundă nu au ridicat tema că asta ar fi o condiție pentru ei, pentru continuarea coaliției. Mi se pare și absurd să cumva depindem de coaliții locale în momentul în care avem o coaliție strict la nivel național.
Încă o dată am semnat un protocol de coaliție. Pe el trebuie să îl respectăm. Nu poate acum fiecare partener să vină cu alte condiții fundamentale pentru continuarea acestei coaliții. Asta nu este corect”, a precizat liderul USR.
Conflictul privind candidatul comun la București
În ceea ce privește ideea PSD de a lansa un candidat comun la Primăria Capitalei, Fritz a declarat că astfel de formule nu funcționează și că alegătorii trebuie să aibă de unde alege.
„Aceste experimente au eșuat și tocmai de aceea cred că este sănătos să aibă bucureștenii de ales între mai mulți candidați și încă o dată, într-o democrație sănătoasă, matură, între partide mature și democratice, nu trebuie să fie absolut nicio problemă să existe o coaliție nocivă, națională, care funcționează bine și, în același timp, la nivel local, să existe o competiție.
Competiția democratică este, cum să zic, condiția zero pentru țara noastră, pentru democrație. Nu trebuie să ne speriem de ea. Nu e vorba de izolare, ci e vorba de o competiție democratică, sănătoasă.
Eu le recomand colegilor să ne ținem de programul de guvernare, de acordul de coaliție pe care l-am semnat, nu acum să venim fiecare cu noi și noi condiții și cu tot felul de șantaje.
Dar bineînțeles că pentru USR respectarea legii este baza acestei colaborări politice și dacă această coaliție s-ar decide că nu mai contează ce scrie în lege, că nu mai contează democrația, atunci bineînțeles, ne-am pune întrebarea ce mai căutăm în această coaliție, dar nu suntem acolo.
Eu sunt încrezător că toată lumea va înțelege că pe chestiunea organizării alegerilor nu avem de ales. Trebuie să respectăm legea și să facem repede, așa cum cere legea, alegerile, ca bucureștenii să-și aleagă primarul”, a conchis liderul USR.
O coaliție încordată
Prin poziția sa, Fritz sugerează că USR nu va accepta compromisuri atunci când vine vorba despre respectarea legii și organizarea scrutinului local.
În schimb, PSD condiționează stabilitatea guvernării de modul în care va fi tratată situația Bucureștiului, fapt ce riscă să tensioneze și mai mult relațiile din interiorul coaliției.































Comentează