Uniunea Europeană trebuie să combată împreună pandemia de COVID-19, dar nu trebuie să permită reînchiderea frontierelor sale interne, a declarat ministrul de externe bulgar Ekaterina Zaharieva, care se află într-o vizită oficială la Praga, transmite luni novinite.com potrivit Agerpres.
''Ne-am confruntat deja cu asta şi s-a ajuns la blocarea a mii de persoane şi la suspendarea furnizării de bunuri'', a spus Zaharieva într-o conferinţă de presă.
''Aş dori să spun că Bulgaria este deschisă pentru turiştii cehi. Autorităţile au luat toate măsurile necesare pentru siguranţa lor'', a continuat şefa diplomaţiei bulgare, care a felicitat Republica Cehă pentru că este ''un exemplu pentru alte ţări după deschiderea graniţelor sale pentru intrarea liberă a cetăţenilor UE''.
În luna iunie, Ekaterina Zaharieva a menţionat că Bulgaria este una dintre cele mai sigure destinaţii turistice în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19.
Bulgaria şi-a deschis în luna mai frontierele pentru ceilalţi cetăţeni din Uniunea Europeană, după o interdicţie de intrare care a fost în vigoare două luni. Libera circulaţie între ţările UE a fost reluată de la jumătatea lunii iunie.
Pe de altă parte, şefa diplomaţiei bulgare a accentuat că este esenţial ca în noul buget multianual al UE pentru perioada 2021-2027 politica de coeziune să aibă aceeaşi pondere ca în prezent.
Frontierele interne ale UE nu trebuie să fie reînchise, consideră șefa diplomației de la Sofia
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

27
VIDEO Netanyahu a ieșit la hartă: „Iranul a vrut să ne stranguleze”
27

388
VIDEO Criza carburanților în Irlanda: Transportatorii au blocat autostrăzi și o rafinărie
388

1.003
Consiliul pentru Pace al lui Trump, în impas: Miliardele promise pentru Gaza întârzie
1.003

85
Netanyahu spune că Hezbollah a plănuit să invadeze și să cucerească Galileea
85

39
"Ajunge cu războiul!", îndeamnă Papa Leon al XIV-lea
39

4.454
Desfigurat și cu răni grave - Ultimele date despre starea de sănătate a lui Mojtaba Khamenei
4.454

129
Emmanuel Macron îndeamnă Iranul să profite de oportunitatea discuțiilor mediate de Pakistan
129

4.004
Negocierile din Islamabad au intrat în etapa a II-a
4.004

256
În timp ce Turcia încearcă să-l aresteze, Netanyahu îl critică pe Erdogan pentru „masacrul kurzilor”
256

2.527
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
2.527

66
VIDEO Atac armat la New York - Poliția l-a ucis pe atacator după ce a rănit trei persoane
66

4.560
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
4.560

2.429
Zi rară în Ucraina - Armele au tăcut
2.429
















Comentează