Delegațiile Statelor Unite și Iranului au făcut schimb de documente scrise în care erau prezentate problemele aflate în discuție, odată cu încheierea primei etape a negocierilor diplomatice din Pakistan, a informat sâmbătă agenția de știri iraniană Fars, citată de CNN, conform Rador Radio România.
CNN a citat o sursă pakistaneză care a declarat că discuțiile dintre Iran și Statele Unite sunt așteptate să continue spre noapte și, eventual, să se extindă până mâine.
După o pauză, oficialii americani și iranieni s-au reunit din nou pentru o a doua rundă de discuții în această seară la Islamabad, ambele părți fiind însoțite de experți tehnici, au declarat doi oficiali pakistanezi.
Discuțiile dintre Iran și SUA au intrat în „etapa la nivel de experți”, în cadrul căreia comisiile specializate în chestiuni economice, militare, juridice și nucleare se întâlnesc între ele, a anunțat guvernul iranian pe X sâmbătă după-amiază.
Iranul a venit cu 71 de reprezentanți
Negocierile continuă pentru „finalizarea detaliilor tehnice”, se mai precizează în postare.
Delegația Iranului este formată din 71 de persoane, inclusiv negociatori, experți, reprezentanți ai mass-media și ai serviciilor de securitate, informează agenția de presă afiliată statului Tasnim, în timp ce SUA au adus, de asemenea, o „echipă completă de experți în domeniile relevante”, a declarat un înalt oficial al Casei Albe.
Prima etapă de negocieri s-a încheiat cu „optimism”
Surse diplomatice au declarat agenţiei EFE că această primă etapă de negocieri directe americano-iraniene s-a încheiat cu semnale de "optimism", conform Agerpres.
Un oficial pakistanez a vorbit despre o "atmosferă generală (...) cordială" la aceste tratative mediate de Pakistan.
De asemenea, o sursă diplomatică iraniană a declarat agenţiei EFE că "ambele părţi se arată optimiste asupra rezultatului discuţiilor", mai spune aceeaşi sursă.
După ce a fost depăşit un blocaj generat de cereri suplimentare formulate de Iran şi care au împiedicat iniţial discuţiile directe, în cele din urmă acestea au început la ora 16:55, ora locală (11:55 GMT), şi au continuat până în jurul orei 19:00 (14:00 GMT), când s-a luat o pauză pentru rugăciune. După această pauză dialogul a fost reluat şi a continuat de asemenea cu o cină de lucru între echipele de negociere, afirmă o sursă diplomatică pakistaneză.
Potrivit agenţiei de presă iraniene Tasnim, experţi din ambele părţi examinează acum detaliile rămase nesoluţionate la negocieri, unul fiind legat de Strâmtoarea Ormuz, ceea ce ar putea prelungi discuţiile şi duminică.
Reacţionând faţă de aceste relatări, Casa Albă a transmis că discuţiile trilaterale între SUA, Iran şi Pakistan sunt "în desfăşurare".
Ginerele lui Trump e la fața locului
Delegaţia SUA este condusă de vicepreşedintele JD Vance, însoţit de emisarul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, şi de ginerele lui Trump, Jared Kushner. Delegaţia iraniană este condusă de preşedintelui parlamentului, Mohammad Bagher Qalibaf, şi de ministrul de externe Abbas Araqchi.
După un plan american în 15 puncte pe care l-a respins ca "excesiv", Iranul a transmis Statelor Unite o contrapropunere de soluţionare negociată a războiului lor. Propunerea iraniană, transmisă tot prin intermediul Pakistanului, constă în 10 puncte, printre acestea fiind încetarea permanentă a ostilităţilor în regiune, un protocol pentru trecerea în siguranţă a navelor prin Strâmtoarea Ormuz, ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului şi reconstrucţia postbelică a acestei ţări.
Medierea discuţiilor între Iran şi SUA se concentrează pe redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz şi pe găsirea unei soluţii privind uraniul înalt îmbogăţit al Iranului, fie prin scoaterea acestuia din ţară, fie prin diluare, acestea fiind condiţii cheie puse de SUA şi Israel pentru un acord.




























Comentează