Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ftobalist supus unui control cardiac după întoarcerea la Londra din Africa

arsenal.com
Pierre-Emerick Aubameyang

Internaţionalul gabonez Pierre-Emerick Aubameyang, care s-a întors la clubul său, Arsenal, fără să apuce să dispute niciun meci la Cupa Africii pe Naţiuni la fotbal, a anunţat că este "complet sănătos" şi nu are nicio problemă la inimă, în urma testelor la care a fost supus la Londra, informează DPA.

Căpitanul naţionalei Gabonului a plecat de la CAN 2022 pe motive medicale, în condiţiile în care i-au fost descoperite afecţiuni cardiace cu ocazia controalelor efectuate înaintea startului competiţiei.

Aubameyang a fost testat pozitiv pentru Covid-19 pe 6 ianuarie, după sosirea selecţionatei Gabonului la Yaounde, în Camerun, gazda CAN 2022.

Atacantul gabonez, în vârstă de 32 ani, a anunţat joi că va reveni la antrenamentele echipei Arsenal după ce a primit acordul medicilor.

"M-am întors la Londra pentru a efectua verificări suplimentare şi sunt foarte fericit să spun că inima mea este absolut în regulă şi sunt complet sănătos", a precizat Aubameyang într-un mesaj postat pe Instagram.

Pierre-Emerick Aubameyang nu a mai jucat pentru Arsenal Londra de luna trecută, după ce i-a fost retrasă banderola de căpitan din cauza unei probleme disciplinare.

În cursul acestei săptămâni au circulat informaţii referitoare la un posibil împrumut al gabonezului la clubul Al Nassr din Arabia Saudită, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.