Un bărbat de 36 de ani, cetăţean moldovean, căutat pentru că a încercat să răpească un minor din Slovacia, a fost prinsde poliţiştii de frontieră la Vama Albiţa. Bărbatul încerca să iasă din ţară, fiind într-un autocar.
”În ziua de 05 octombrie a.c, în jurul orei 09.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani. La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Slovacia”, a transmis, luni, Poliţia de Frontieră, potrivit News.
Sursa citată a precizat că bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de răpire a unui minor, pe teritoriul Slovaciei.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Comentează