Patru dintre cei șase bărbați care se ascundeau după conflictul violent din 13 septembrie din Craiova au fost prinși și reținuți pentru 24 de ore. Conflictul între cele două familii era unul mai vechi, pornit de la o căsătorie eșuată pentru care s-au plătit 50.000 de euro, scrie Mediafax.
Cercetările derulate în timpul nopții au dus la descoperirea a patru dintre cei șase bărbați care se sustrageau cercetărilor. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Având în vedere că anterior fusese formulată deja propunerea de arestare preventivă în lipsă pentru aceștia, cu termen de judecată fixat pentru 17 septembrie, Parchetul va sesiza judecătorul de drepturi și libertăți pentru preschimbarea termenului la 16 septembrie, pentru soluționarea rapidă a situației juridice.
În plus, procurorii au dispus reținerea unui alt bărbat participant la conflict, care se afla sub supravegherea organelor de poliție în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale în urma leziunilor produse în timpul altercației. Pentru acesta urmează să fie sesizat Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă în cursul zilei de 16 septembrie.
Conflictul violent din 13 septembrie s-a produs pe fondul unor conflicte anterioare între două familii de etnie romă, participanții lovându-se reciproc cu bâte și topoare. Un bărbat a fost lovit cu un obiect înțepător într-o zonă vitală și a murit la spital. În timpul altercației au fost avariate mai multe autoturisme, iar pe bulevard s-a produs o stare generalizată de panică, traficul rutier fiind oprit.
Până acum, nouă persoane au fost identificate ca participante la conflict - una acuzată de omor și tulburarea ordinii publice (deja arestată preventiv), iar opt acuzate de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit Jurnalul Olteniei, conflictul între cele două familii era unul mai vechi, pornit de la o căsătorie eșuată pentru care s-au plătit 50.000 de euro, după cum susțin rudele celor implicați. Au fost și amenințări pe rețelele de socializare, însă abia după scandalul de sâmbătă autoritățile au decis să instituie zonă specială de siguranță publică în cartier.































Comentează