Fulgy de la Clejani a fost condamnat

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-04-2022

Actualizat: 22-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: YouTube

Cunoscut pentru scandalurile pe care le provoacă și pentru că se droghează, Fulgy de la Clejani a fost condamnat. Fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru tâlhărie, de asemenea tânărul trebuie să achite și daune de 10.000 de lei, persoanei care l-a reclamat.

”Condamnă pe inculpatul Manole Dan Constantin Fulgeras, la pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie-fapta din 10.07.2021. Interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, pe durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Instanţa suspendă sub supraveghere pedeapsa de 2 ani de închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani", se arată în decizia judecătorilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri