Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fundația Țiriac a oficiat donația în valoare de 1.000.000 euro, dedicată victimelor seismului din Turcia

Radu Pop

Luna februarie a anului curent a fost una devastatoare pentru Turcia, cand seria de seisme a afectat peste 14 milioane de persoane, adică aproximativ 16% din populația țării.

Fundația Țiriac a anunțat că va aloca un sprijin financiar de un milion de euro, cu scopul de a contribui la eforturile de reconstrucție și întrajutorare a comunităților afectate de catastrofa care a ucis peste 50.000 de persoane.

Donația a fost semnată și oficiată la data de 10 aprilie 2023, în prezența lui Ion Țiriac și a lui Özgür Kıvanç Altan, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în România.

„Știu că în fața dezastrelor dezlănțuite suntem mici și neputincioși. Banii nu pot curma suferința, însă reprezintă baza reconstrucției pentru un viitor mai sigur și cu speranță. Rămânem alături de populația turcă cu gândurile și eforturile noastre pentru că în final spijinul necondiționat ne face să fim mai puternici și mai uniți”, a declarat Ion Țiriac în cadrul întrevederii sale cu înalt oficialul turc în România.

La rândul său, Ambasadorul Turciei a transmis mulțumiri fundației pentru ajutorul financiar: „Suntem profund recunoscători Fundației Țiriac pentru donația generoasă și întregul sprijin acordat încă din primele zile de după catastrofă. Acest gest de prietenie și solidaritate nu va fi uitat niciodată.

Fondurile donate de Fundația Țiriac vor asigura reconstrucția unei întregi comunități rurale afectate extrem de cutremurul din 6 februarie 2023.

Fundația Țiriac este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care s-a născut la inițiativa și din dorința domnului Ion Țiriac de a contribui la dezvoltarea sportului și încurajarea practicării acestuia în rândul copiilor și tinerilor din România. Detalii suplimentare despre Fundația Țiriac pot fi accesate la adresa https://fundatiaiontiriac.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.