Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Afaceriștii din energie mitraliază guvernul: Facilitățile prevăzute de lege nu pot fi aplicate din cauza lipsei datelor

www.magnanews.ro
energie electrică

Modificările aduse actelor normative privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică şi gaze naturale, aprobate de către Senat, vor crea disfuncționalități aproape insurmontabile în activitatea operatorilor din sectorul energetic și poate distruge funcționarea pieței.

Asociatia Furnizorilor de Energie din România - AFEER, ce reunește 37 de membri, furnizori şi traderi licențiați şi activi pe piața de energie electrică și/sau de gaze naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenți economici care activează în România, cu o cotă de piață de circa 90% din consumul final de electricitate și 65% din consumul final de gaze naturale, își exprimă îngrijorarea față de situația actuală de pe piața energiei din România.

Situația în piața energiei va fi una dramatică, dacă nu va exista o transparență și o consultare reală a participanților la aceasta, in special prin vocea asociațiilor de profil, la dezbaterile din cadrul Comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, respectiv o clarificare și modificare a unor prevederi legale, afirmă Laurențiu Urluescu, Președinte AFEER.

Asociația spune că sunt necesare măsuri de sprijin pentru o serie de consumatori, care au reală nevoie. „Este bine că se acordă sprijin consumatorilor vulnerabili, spitalelor, instituțiilor de învățământ, de cultură, bisericilor, înțelegem demersul senatorilor în acest sens. Nu este însă clar modul de aplicare a acestor măsuri. Furnizorii au nevoie de timp pentru a se pregăti și a aplica noile prevederi, dar, mai ales, este necesar să li se pună la dispoziție o serie de date care sa le permită aplicarea noilor prevederi, cum ar fi lista familiilor cu trei sau mai mulți copii, beneficiare ale plafonării”, spune asociația.

De asemenea, este necesar ca autoritățile statului să pună la dispoziția furnizorilor date legate de activitatea companiilor, spune AFEER, care oferă exemplul farmaciilor. „Cele mai multe dintre acestea funcționează în spații închiriate de la persoane fizice sau juridice. În portofoliul furnizorilor un astfel de loc de consum nu apare că este farmacie! Și exemplele pot continua. Doar o instituție a statului poate afla sau poate să aibă acces la aceste informații și este absolut necesar să le pună la dispoziția furnizorilor, pentru ca furnizorii să poată respecta legea și să emită o factură corespunzătoare unui astfel de consumator!”.

AFEER invocă și efectelor altor măsuri, cum ar fi prevederea conform căreia furnizorii care au în portofoliu cel puțin 100.000 de clienți și un consum de cel puțin 500 GWh în anul 2021 sunt obligați să cumpere 70% din necesarul de energie prin contracte bilaterale pe minim 3 ani. Ca să respecte legea, furnizorii vor fi nevoiți să achiziționeze energia intr-un moment cu prețuri record. „Practic, prin această prevedere legislativă, autoritățile” îngheață” pentru 3 ani prețurile uriașe din prezent! Prețul pe piață poate să scadă în perioada următoare, însă în contractele încheiate pe 3 ani, va rămâne fixat prețul record. Și aceasta în condițiile în care autoritățile statului nu recunosc decât un preț mediu de 1.300 lei/MWh, potrivit OUG 119/2022”.

Furnizorii sunt obligați să cumpere energie pentru portofoliul de clienți din anul 2021, în condițiile în care orice client, casnic sau industrial, se poate muta la alt furnizor în 21 de zile.

O altă prevedere se referă la obligativitatea producătorilor de a vinde 70% din energia electrică produsă doar prin contracte bilaterale negociate direct, adică în afara piețelor centralizate, cu cantități si preturi complet netransparente; cum legislația nu detaliază, înseamnă că toți producătorii – mari si mici ba chiar și prosumatorii sunt obligați să vândă 70% din energia produsă către furnizori, distribuitori, Transelectrica și marilor consumatori.

„Totuși, pentru sistemul energetic național (SEN), poate cea mai gravă prevedere este cea referitoare la supra-impozitare sau, așa cum este definită în OUG 119/2022, ”contribuție la Fondul de Tranziție Energetică”. Această suprataxă de 98% lasă, practic, operatorii care desfășoară activități de tranzactionare, o dată în plus, fără bani! Un procent de doar 2% din diferența între prețul cu care se achiziționează energia electrică sau gazele naturale și cel cu care se vinde nu acoperă costurile. Mai ales atunci când energia electrică sau gazele naturale sunt importate. Numai costurile financiare si cu rezervarea de capacitate de import depășesc acest procent, fără a adăuga și alte costuri pe care le au importatorii! În aceste condiții este greu de presupus că se va mai importa. Iar aceasta in situația in care, de câțiva ani, România este importator net atât de energie electrică, cât și de gaze naturale. Fără aceste importuri, mai ales în perioada de iarnă, întregul sistem energetic va avea de suferit. Sau vor avea de suferit consumatorii, pentru că nu vor fi suficiente gaze naturale sau energie electrică pentru toată lumea, așa că unii vor fi obligați să isi reducă consumul sau să închidă”, mai susține AFEER.

Asociația spune că aspectele semnalate și propunerile făcute nu au fost luate în considerare la Senat. „Nutrim speranța că la dezbaterile de la Camera Deputaților vom fi tratați ca un partener de dialog real și că propunerile noastre vor fi luate în considerare pentru că ele vin din experiența si dorința furnizorilor de a avea o reglementare clară si ușor aplicabilă, pentru a se evita neclaritățile, confuziile si in final a se evita un haos pe piața de energie”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.