Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

G20. Prima întâlnire între şefii diplomaţiilor chineză şi americană

Şefii diplomaţiilor chineză, Wang Yi, şi americană, Rex Tillerson, s-au întâlnit vineri în Germania, aceasta fiind prima întrevedere bilaterală de acest nivel de la alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, care intervine într-un context tensionat între cele două ţări, comentează France Presse, potrivit agerpres.

Întrevederea dintre Rex Tillerson şi Wang Yi a început dimineaţă în cadrul reuniunii G20 de la Bonn şi urmează să se concentreze pe teme care au suscitat recent tensiuni între Washington şi Beijing, precum problema Taiwanului, insulele disputate din Marea Chinei de Sud sau comerţul.

Citeşte şi: Tensiuni militare în Marea Egee. O fregată turcească a deschis focul în apele teritoriale elene

Prezenţa ministrului de externe chinez la reuniunea G20 şi întâlnirea acestuia cu omologul său american erau incerte din cauza diferendului dintre Beijing şi Washington în legătură cu Taiwanul după alegerea lui Donald Trump.

Preşedintele american se declarase iniţial dispus să pună la îndoială principiul unei "singure Chine", care interzice orice contact diplomatic între ţări străine şi insula Taiwan, considerată de Beijing drept una dintre provinciile sale, dar ulterior şi-a schimbat poziţia, scrie AFP.

Rex Tillerson a provocat la rândul său indignarea Beijingului, ameninţând cu blocarea accesului la insulele contestate în Marea Chinei de Sud, ceea ce ar putea duce, potrivit presei chineze, la o "confruntare militară".

În fine, pe plan comercial, China a devenit ţinta privilegiată a administraţiei Trump, care o acuză, de exemplu, pentru exporturile sale, distrugerea locurilor de muncă în Statele Unite şi ameninţarea cu spectrul protecţionismului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.