Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriel Dumitrașcu luptă pentru salvarea Casei Brătianu din București

Gabriel Dumitrascu Facebook.com
Gabriel Dumitrascu

Gabi Dumitrașcu, vicepreședintele organizației PNL București, a propus ca vechea casă a familiei Brătienilor din București, situat în strada Biserica Amzei 5-7, să fie trecută în patrimoniul public local, astfel încât Primăria Municipiului București să poată aloca bani pentru restaurarea și reabilitarea edificiului ca apoi să poată fi redată publicului.

Liberalul dorește ca vechea casă a Brătienilor să devină o bibliotecă, dar și un loc în care tinerii pasionați de istorie să poată vedea documente, poze, cărți din perioada acelor vremuri.

Gabi Dumitrașcu a inițiat un proiect de Hotărâre de Consiliu General, care a fost promovat de grupul consilierilor liberali, iar acum el se află pe ordinea de zi a ședinței care va avea loc în data de 12 decembrie. Dacă proiectul va fi aprobat în ședința de Consiliu, atunci clădirea va putea fi renovată de administrația Bucureștiului, unde există fondurile necesare.

Casa Brătienilor a rămas în paragină și s-a deteriorat de la an la an, fiind acum într-o stare deplorabilă. Clădirea este acum în administrarea Bibliotecii Naționale, care însă nu dispune de fondurile necesare pentru a o restaura și a o îngriji așa cum trebuie.

Clădirea este una de patrimoniu, construită între anii 1908 și 1947 sub îndrumarea lui Petre Antonescu. Aceasta adăpostește o colecție fabuloasă de cărți românești, stampe, hărți, fonduri de arhivă personale, fotografii, foi volante sau manuscrise. Istoria acestei clădiri de o deosebită valoare istorică și arhitecturală, începea cu dorința lui Ion I.C. Brătianu de a întemeia o bibliotecă pentru cititorii pasionați de studiu și cercetare.

Ansamblul este prin esență o comoară arhitecturală și artistică, structurată în demisol, parter, etaj și mansardă. Sălile impresionante, cum este cazul celei de lectură, sunt decorate într-un stil armonios și rafinat, cu o frescă de mozaic aurit și candelabre de Murano, alături de mesele de lucru din lemn masiv cu fotoliile în stil florentin, care reproduc modelul pe care îl avea Brătianu în biroul personal.

De asemenea, sala de reviste este concepută în stilul unei biserici bizantine, cu bolți și arcade impresionante. În biroul lui Brătianu, clădirea are o calotă sferică și o intersecție de bolți în cruce.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.