Gabriel Gheţu a adus al doilea punct al României cu El Salvador, în Cupa Davis, iar scorul la general este 2-0

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 14-09-2025 20:09

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Tenismanul Gabriel Gheţu a adus al doilea punct al României în întâlnirea cu El Salvador, scor 2-0, după ce l-a învins pe Cesar Cruz cu 6-1, 2-6, 6-2, duminică, la Santa Tecla, în primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis.

Meciul dintre Gabriel Gheţu (17 ani, 765 ATP la simplu), debutant în Cupa Davis, Cruz (19 ani, 1.400 ATP la simplu) fusese întrerupt sâmbătă la scorul de 5-2 în setul decisiv. Românul s-a impus după două ore şi 23 de minute de joc efectiv, scrie agerpres.ro.

În primul meci de simplu, debutantul Radu David Ţurcanu (19 ani, 660 ATP) l-a învins pe Marcelo Arevalo cu 6-7 (3/7), 6-3, 6-2.

Duminică are loc şi meciul de dublu, Marcelo Arevalo/Cesar Cruz - Mircea-Alexandru Jecan/Bogdan Pavel.

Jecan (37 ani) este debutant în echipa României şi ocupă locul 153 la dublu, în timp ce Bogdan Pavel (26 ani), care a mai fost convocat de trei ori la echipa de Cupa Davis, se află pe locul 188 la dublu.

Celelalte meciuri de simplu îi vor opune pe Cruz şi Ţurcanu, respectiv Arevalo şi Gheţu.

Căpitanul nejucător al echipei României, Adrian Marcu, contează doar pe cei patru jucători în El Salvador, în timp ce din echipa gazdelor mai fac parte Diego Duran (20 ani, 1.658 ATP la simplu, 1.391 ATP la dublu), Juan Carlos Fuentes Vasquez (20 ani, 1.999 ATP la simplu, 2.528 ATP la dublu) şi Donald Hall (28 ani). Căpitanul echipei este Lluis Miralles.

România a fost învinsă de Bulgaria cu 3-1, pe 31 ianuarie-1 februarie, la Craiova, în play-off-ul Grupei Mondiale I a competiţiei. În play-off-ul Grupei Mondiale II, El Salvador a trecut de Republica Moldova, cu 3-2, pe teren propriu, la Santa Tecla.

România nu a întâlnit până acum El Salvador.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri