DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, între autorii cel mai bine vânduţi în 2020 la editura Humanitas

Gaudeamus
carte librarie online

Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu şi Guzel Iahina se numără între autorii cel mai bine vânduţi în 2020 la editura Humanitas, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Dintre cărţile publicate în 2020 de editură, „Isus al meu”, de Gabriel Liiceanu, „Copiii de pe Volga”, de Guzel Iahina, şi „Noile aventuri ale lui Habarnam”, de I.P. Nosov, au fost cel mai bine vândute, potrivit news.ro.

Citește și: Guvernul Cîțu vrea să îngheţe venituri în 2021: indemnizația de hrană, sporuri, prime, salariile profesorilor, pensii de serviciu / LISTA COMPLETĂ

Volumul semnat de Liiceanu conduce în clasamentul general din care fac parte două cărţi semnate de Radu Paraschivescu. Cel al lui Iahina conduce topul Humanitas Fiction, iar „Noile aventuri ale lui Habarnam”, lista Humanitas Junior.

Top editura Humanitas 2020

1. Gabriel Liiceanu, Isus al meu

2. Marcus Aurelius, Gânduri despre sine însuşi

3. Radu Paraschivescu, Recviem vesel pentru tata

4. Tatiana Niculescu, Seducătorul domn Nae

5. Mircea Cărtărescu, Creionul de tâmplărie

6. Manfred Spitzer, Demenţa digitală

7. Ioana Pârvulescu, Prevestirea

8. Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Despre destin

9. Radu Paraschivescu, Vitrina cu şarlatani

10. Cristian Presură, Care e diferenţa dintre un copil şi un laptop?

11. Reza Aslan, Dumnezeu, o istorie umană

12. Héctor García (Kirai), Francesc Miralles, Ichigo-Ichie

Cele mai vândute cărţi ale editurii Humanitas Fiction în 2020

1. Guzel Iahina, Copiii de pe Volga

2. Heather Morris, Călătoria Cilkăi

3. Hiro Arikawa, Memoriile unui motan călător

4. Isabel Allende, O lungă petală de mare

5. Eric-Emmanuel Schmitt, Félix şi izvorul invizibil

6. Isabel Allende, Ce vrem noi, femeile?

7. Anuradha Roy, Toate vieţile pe care nu le-am trăit

8. Lisa Strømme, Doamna Nobel

9. Lorenzo Marone, Mâine poate am să rămân

10. Holly Ringland, Florile pierdute ale lui Alice Hart

11. Melanie Benjamin, Femei de Oscar

12. Maja Lunde, Istoria apelor

Cele mai vândute cărţi Humanitas Junior în 2020

1. I.P. Nosov, Noile aventuri ale lui Habarnam

2. Álex Rovira, Francesc Miralles, Poveşti ca să te iubeşti mai mult

3. ***, Transformă apa în culori. În călătorie

4. ***, Mămici şi pitici cu lipici. Pe lângă casa omului

5. Olga Gudynn, Aventurile râmei Oli

6. Stephen şi Lucy Hawking, Descifrarea Universului

7. ***, 1001 de nopţi, volumul II

8. Care Santos, Minciuna

9. Chris Wormell, Locul magic

10. Anna Sójka, E timpul să mergi la grădiniţă

11. Jeanne Bendick, Galileo Galilei şi începuturile astronomiei moderne

12. Ioana Scoruş, Aventuri în Ţara lui Strolyx

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.