În timp ce cetățenii obișnuiți muncesc ani de zile pentru a ajunge profesori universitari și coordonatori de doctorate, fostul viceprim-ministru Gabriel Oprea a ajuns să ocupe astfel de funcții fără a îndeplini niciun criteriu și sfidând toate rigorile legii, după cum arată o investigație a jurnalistei Emilia Șercan.
De la confirmarea titlului de doctor, suspect de rapid, până la ocuparea postului de profesor universitar la trei instituții de învățământ superior militar și ajungerea la titlul de conducător de doctorat, întreaga carieră în învățământul superior al lui Gabriel Oprea este presărată de ilegalități, posturi scoase la concurs cu dedicație și criterii neîndeplinite, deși erau obligatorii prin lege.
Potrivit sursei citate, primele întrebări apar în ceea ce privește confirmarea titlului de doctor al fostului viceprim-ministru.
„În 16 martie 2001, adică la mai puțin de două luni după ce Oprea își susținuse teza de doctorat, Ministerul Educației și Cercetării, condus de Ecaterina Andronescu, emitea Ordinul nr. 3467 prin care lui Oprea i se acorda titlul de doctor în Drept. Rapiditatea cu care a fost elaborat acest Ordin este frapantă, în condițiile în care etapele birocratice care trebuie parcurse după momentul susținerii tezei sunt extrem de precise și depind de un număr însemnat de oameni și instituții.(...) În mediul academic se știe că durata minimă, de la momentul susținerii la cel al emiterii ordinului de ministru, poate fi, în cel mai fericit caz, de patru luni”, se arată în investigația Emiliei Șercan.
Potrivit jurnalistei, în februarie 2000 Oprea a fost numit director adjunct la Colegiul Național de Apărare (CNAp) de către ministrul de atunci al Apărării Naționale, Victor Babiuc.
„După ce Oprea a ajuns în conducerea CNAp (instituție aflată în coordonarea Universității Naționale de Apărare), scoaterea la concurs, pentru el, a unui post de profesor universitar a fost o simplă formalitate”, se arată în investigația citată, adăugându-se faptul că în același an Oprea a fost ales vicepreședinte al Fundației Colegiului Național de Apărare.
În anul 2001, când Oprea a devenit profesor universitar, potrivit reglementărilor în vigoare la aea vreme, candidatul pentru un astfel de post trebuia să își întocmească dosarul în baza căruia să se poată înscrie la concurs, iar apoi să susțină o prelegere și un interviu. O condiție vitală era aceea ca persoana care se înscrie la un astfel de concurs să aibă titlul de doctor. Gabriel Oprea îndeplinea această condiție doar datorită incredibilei rapidități cu care acest titlu i-a fost acordat. Legislația prevedea și o vechime minimă de 9 ani în învățământul superior sau în cercetarea științifică de profil, condiție obligatorie pe care fostul viceprim-ministru nu o îndeplinea, dar care a fost trecută cu vederea. De asemenea, reglementările în vigoare la momentul respectiv spuneau că acei candidați care proveneau din afara învățământului sau a cercetării științifice puteau să compenseze printr-o vechime de cel puțin 15 ani de activitate în profilul postului pentru care concurau, însă Gabriel Oprea nu îndeplinea nici acest criteriu. Liderul UNPR s-a folosit însă de o chichiță a legii 128/1997, potrivit căreia criteriile de vechime puteau fi compensate cu o activitate deosebită în domeniul postului pentru care concurează, „demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare națională și internațională”.
„Pentru a îndeplini acest criteriu compensator, Gabriel Oprea a fost făcut profesor universitar asociat la Colegiul Național de Apărare (CNAp), lucru menționat, de altfel, în CV-ul său. Data exactă la care s-a petrecut acest lucru este însă incertă.”, scrie jurnalista Emilia Șercan.
Pentru a se putea înscrie la concurs, a primit dispensă din partea Senatului Academiei de Înalte Studii Militare. Legea mai cerea ca aspirantul la titlul de profesor să fi publicat cel puțin două cărți de autor în specialitatea sa. Gabriel Oprea avea doar una, se mai arată în investigația citată. După ce a obținut titlul de profesor universitar la Colegiul Național de Apărare, Gabriel Oprea s-a transferat pe același grad didactic la Academia de Poliție și, ulterior, la Academia Națională de Informații a SRI, deși, potrivit Legii educației, „concursul este valabil numai pentru instituția de învățământ superior respectivă”. În octombrie 2002, Gabriel Oprea a devenit și coordonator de doctorate, încălcând prevederile legii de la acea dată: nu avea activitate didactică de cel puțin 10 ani în învățământul superior; nu trecuseră cel puțin 3 ani de la obținerea titlului de doctor; încă nu-și publicase teza de doctorat, nici măcar parțial; nu publicase cel puțin 6-8 lucrări științifice de referință; nu publicase cel puțin 30 de articole sau studii; nu avusese o contribuție esențială la elaborarea a cel puțin 10 lucrări de cercetare științifică.
Comentează