Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriel Oprea, solicitare de URGENȚĂ către Traian Băsescu: BUBUIE nervii în scandalul fuziunii PMP-UNPR

Fuziunea dintre PMP și UNPR este contestată în instanță de aripa lui Gabriel Oprea, iar procesul tocmai a primit o nouă amânare de la judecătorii ÎCCJ.Fostul lider al UNPR, Gabriel Oprea, îi solicită liderului PMP, Traian Băsescu, să denunțe de urgență fuziunea cu PMP, pentru a termina în cele din urmă cu aceste procese.

Citește și: Vlad Cosma prezintă dovada care ÎNGROAPĂ discursul Laurei Codruța Kovesi

”Partidul Mișcarea Populară, prin avocat angajat, a solicitat instanței să respingă cererea de intervenție auxiliară în proces a celor 48 de președinți ai organizațiilor județene ale UNPR, pe motiv că nu ar avea interes în proces. Instanța de judecată, impresionată de suferința PMP de a nu putea să-și adjudece cât mai repede patrimoniul și consilierii UNPR, a respins cererea de intervenție anulând dreptul președințiilor organizațiilor județene să-și susțină hotărârea celor peste 150 000 de membrii de a nu–voi fuziune cu PMP.

UNPR a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, fapt pentru care Instanța a suspendat din nou cauza, amânând decizia “divorțului politic iminent” cu cel puțin câteva luni.

Din desfășurarea procesului de astăzi, s-a desprins cu claritate că judecata se desfășoară sub o anumită presiune, care dăunează respectării procedurilor normale prevăzute de codul de procedură civilă.

Disperarea conducerii PMP, care acum două săptămâni, în Ședința Consiliului Național de la Sinaia, a revocat din funcțiile de conducere din organizațiile teritoriale PMP, toți membrii UNPR – rămași în structurile acestora, s-a manifestat și în ședința de astăzi prin atitudinea avocatului angajat care dorea cu orice preț să obțină o sentință favorabilă popularilor, astăzi.

Declar ferm și fără echivoc că orice eventuale încercări ale PMP de a influența în vreun fel instanța de judecată de a nu ține cont de voința UNPR, de a nu fuziona, deci de a nu “se preda” acestui partid, vor primi răspunsul cuvenit, în limitele legii.

Schimbarea a 3 complete de judecată în doar 4 luni, prin abținerea a 3 judecători ai Curții de Apel București ne dovedește că în spatele ușilor închise se întâmplă ceva.

În timpul derulării suspendării cauzei, vom apăra interesul partidului la Tribunalul București, în procesul deschis în Dosarul nr. 39438/3/2017, prin care am solicitat declararea nulității protocolului de fuziune semnat “ pe persoană fizică” abuziv, iresponsabil și ilegal, de către fostul președinte Valeriu Steriu, azi președinte executiv al PMP și deputat.

Ca și până acum, UNPR își continua activitatea ca partid de sine stătător , înscris în Registrul Partidelor Politice, desfășurând Conferințele județene de alegeri potrivit statutului, pregătindu-se pentru viitoarele confruntări electorale.

Comportamentul liderilor PMP care au manifestat, fără îndoială, pragmatismul și cinismul peste limitele acceptabile în politică, au fost orientat spre atingerea unui obiectiv clar :

- Acapararea UNPR și desfințarea acestuia asigurându-și:

- intrarea în parlament cu voturile progresiștilor, preluarea patrimoniului material și finaciar, dublarea numărului de membrii și consilieri locali, încasarea integrală a subvenției de la stat, împăunarea cu urcarea pe podiumul partidelor mari.

După un an și jumătate, petrecut în sălile de judecată, și o nouă suspendare care prelungește agonia, fuziunea este absolut inaplicabilă în fapt, este compromisă și ridicolă, este o simplă "poveste" pe care liderii PMP o transmit în teritoriu, la ceas de seară, pentru că pemepiști să doarmă bine. Să sperăm ca aceasta poveste nu va devein “basm” sau chiar “banc” în scurt timp .

Împreună cu președintele fondator al UNPR – Gabriel Oprea, solicit președintelui PMP domnului senator Traian Băsescu să dispună renunțarea la această fuziune care s-a dovedit a fi dăunătoare ambelor partide.

Nimeni și nimic nu ne poate opri ca în viitor să colaborăm politic și electoral ca două partide de sine stătătoare, puternice și apreciate”, se arată într-un comunicat de presă al UNPR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.