Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriel Torje, primele declaraţii după ce a revenit la Dinamo: Banii nu au contat nicio secundă

www.looktv.ro
Gabi Torje Dinamo

Mijlocaşul Gabriel Torje a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că banii nu au contat nicio secundă şi că a renunţat uşor la suma pe care o avea de încasat de la Karabukspor, pentru a putea realiza transferul la Dinamo. “Mă bucur să fiu astăzi aici după o lungă perioadă de timp, în care am stat departe de familie, de Dinamo. A fost o săptămână cu multe bătăi de cap pentru toată lumea, într-o zi se anunţa transferul, în alta pica, şi tot aşa. Telenovela s-a încheiat şi sunt bucuros că sunt aici şi joc pentru echipa mea de suflet. Miercuri seara eram 99 la sută conviins că va pica transferul. Îmi părea foarte rău, mi-am dorit foarte mult să revin. Joi am primit o veste bună, am ajuns la un numitor comun cu cei din Turcia şi aşa am reuşit să facem transferul. Nu a fost greu să renunţ la bani, dacă era greu stăteam acasă până în vară, dar mi-am dorit foarte mult să joc fotbal, să mă întorc în România doar la Dinamo, pentru că aici am fost apreciat şi de aici am plecat în străinătate. Banii nu au contat nici măcar o secundă. Nici nu mă mai gândesc la suma la care am renunţat”, a spus Torje.

El speră ca în două săptămâni să revină la capacitate maximă şi să reuşească să pătrundă cu Dinamo în play-off-ul Ligii I: “Nu e ca şi cum vin după o lungă perioadă de timp în care am stat, ultimul meci oficial l-am avut în 18 decembrie, ca şi ceilalţi jucători, dar nu am făcut o pregătire organizată cu un club. M-am antrenat în această perioadă singur însă sunt doar 2-3 săptămâni în care am stat şi în maximum două săptămâni voi fi apt sută la sută. Nu s-a născut nimeni titular, dacă va fi nevoie voi sta şi pe bancă fără nicio problemă. Eu mă voi pune la dispoziţia stafului, voi face tot ce depinde de mine să fiu cât mai repede apt sută la sută şi îmi doresc să ajut echipa cât de mult pot eu. Am găsit un grup bun şi sper ca împreună să reuşim să intrăm în play-off şi acolo să facem tot ce ţine de noi să ajungem în vârful ierarhiei”.

Gabriel Torje speră ca fostul patron Cristian Borcea să fie eliberat cât mai repede din penitenciar. “Nu am vorbit cu Borcea. Eu şi toată suflarea dinamovistă îl aşteptăm acasă pentru că e de foarte mult timp plecat unde nu cred că îşi doreşte nimeni să fie. În primul rând să vină acasă, să fie alături de familie şi apoi dânsul va decide ce e mai bine pentru el”, a mai spus Torje.

Jucătorul nu a renunţat la echipa naţională şi spune că şi-ar dori să revină cât mai curand în atenţai selecţionerului: “Când te întorci în ţară poţi fi vizionat de tot staful echipei naţionale. Nu a fost tocmai uşoară perioada în care am lipsit de la naţională, însă mereu mă voi gândi la echipa naţională, cât voi juca fotbal”.

Directorul sportiv Ionel Dănciulescu spune că experienţa lui Torje va ajuta Dinamo să intre în play-off-ul Ligii I. “Este printre dinamoviştii adevăraţi, cu siguranţă va fi un lider în vestiar, aşa cum îl cunosc eu. Ştiu dorinţa lui de a avea rezultate, avem nevoie de experienţa lui, de tot ceea ce înseamnă Gabi Torje. Am mare încredere în el, sunt convins că va face un retur foarte bun. După cum arată echipa, am convingerea că Dinamo va intra în play-off şi adversarii trebuie să se teamă, vom avea un cuvânt greu de spus”, a declarat Dănciulescu.

Dinamo a putut obţine împrumutul lui Gabriel Torje, în vârstă de 28 de ani, până în vară, după ce fotbalistul a renunţat la salariul are îl primea de la Karabukspor, aproximativ 300.000 de euro.

Torje revine la Dinamo după ce a evoluat pentru echipa bucureşteană în perioada 2008-2011. În cariera sa, Torje a mai jucat pentru Politehnica Timişoara, Udinese, Granada, Espanol, Konyaspor, Osmanlispor, Akhmat Groznîi şi Karabukspor, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.