Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Firea, veste URIAȘĂ pentru bucureșteni: Guvernul va aproba o OUG pentru construirea Spitalului Metropolitan

Inquam Photos/Octav Ganea
Gabriela Firea

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat marţi că până la sfârşitul lunii va intra în şedinţa de Guvern o Ordonanţă de Urgenţă prin care să fie transferat terenul Societăţii Române de Televiziune (SRTv) în administrarea municipalităţii, pentru construirea Spitalului Metropolitan.

"Dau o veste bună locuitorilor din Bucureşti şi Ilfov. Visul nostru de a avea un mare spital metropolitan va fi îndeplinit. Aseară târziu şi-a încheiat activitatea grupul de lucru de la Guvern şi s-a stabilit textul OUG prin care va fi transferată ultima bucată de teren la Primăria Capitalei. Va fi până la urmă transferată. OUG va intra de astăzi în circuitul de avizare, iar până la sfârşitul lunii se va intra cu OUG în şedinţa de Guvern. Urmează apoi studiile de prefezabilitate şi de fezabilitate”, a declarat marţi primarul Capitalei Gabriela Firea.

Citește și: Stenograme incendiare! Scandal de amploare în poliție, după ce s-au cerut bani grei pentru organizarea unui miting: 'Protestul nu este al sindicatelor'

În 22 februarie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat un proiect de hotărâre prin care să preia autobaza RATB Pipera pentru construirea Spitalului Metropolitan, după ce fusese iniţial respins.

Cu toate că în proiectul de hotărâre se precizează că Executivul nu a oferit un răspuns în ceea ce priveşte solicitarea municipalităţii pentru transmiterea în subordinea sa a terenului SRTV, la începutul şedinţei primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut că este vorba de ambele terenuri, care ar fi fost unite într-un total de 10 hectare şi pe care s-ar fi construit Spitalul Metropolitan şi un campus pentru studenţii la Medicină.

USR s-a abţinut de la votul proiectului, în timp ce grupul PNL s-a împotrivit din cauza locaţiei, propunând un teren din Sectorul 6. Firea i-a acuzat de ipocrizie pe consilierii PNL şi a spus că este doar un orgoliu politic al liderului PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, care a propus construirea unui Spital Metropolitan în campania sa de la alegeri şi care acum i-ar fi pus pe consilieri să voteze împotriva proiectului, fiindcă nu mai este al lui. Edilul l-a ironizat în cadrul dezbaterii, spunând chiar că va numi spitalul după Cristian Buşoi.

Citește și: Ponta s-a dezlănțuit la adresa lui Dragnea: Minciunile din actul de guvernare, acoperite de poveşti cu sexagenari îndrăgostiţi de adolescente

Firea a iniţiat în 22 ianuarie o petiţie online prin care se strâng semnături pentru susţinerea construirii Spitalului Metropolitan. Printre semnatari se numără şi ministrul Municii Olguţa Vasilescu, ministrul Apărării, Mihai Fifor, liderul PSD, Liviu Dragnea, senatorul Ecaterina Andronescu, precum şi mai mulţi consilieri generali PSD, anunță News.ro.

Spitalul Metropolitan ar urma să aibă aproximativ 1.500 - 2.000 de paturi şi să fie realizat "de la zero", cu secţii de oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală şi mari arşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.