Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Firea afirmă că în maternitățile administrate de PMB s-au luat toate măsurile de protecţie, în contextul pandemiei

bebelusi-maternitate

Primarul general, Gabriela Firea, afirmă că în maternităţile administrate de Primăria Capitalei au fost luate măsuri pentru protecţia viitoarelor mămici, a bebeluşilor şi a cadrelor medicale.

"În contextul pandemiei sunt foarte multe viitoare mămici îngrijorate. Le este teamă că vor ajunge la o maternitate şi se vor infecta de coronavirusul de tip nou - ori ele, ori bebeluşii - fie de la cadrele medicale deja infectate, de la alţi pacienţi sau de la alte paciente. De aceea, vrem să transmitem un mesaj tuturor doamnelor însărcinate: cel puţin în ceea ce priveşte maternităţile care sunt în municipiul Bucureşti, administrate de către Primăria Capitalei - Giuleşti, Filantropia, Cantacuzino şi Malaxa -, managerii şi cadrele medicale s-au pregătit foarte bine pentru această perioadă şi împreună cu PMB şi ASSMB au luat toate măsurile pentru protecţia viitoarelor mămici, a bebeluşilor şi, foarte important, a cadrelor medicale", a precizat edilul general într-o transmisie live pe Facebook, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Marcel Ciolacu, apel către președintele României: O să venim cu anumite măsuri economice.

Prezentă la Maternitatea Panait Sârbu - Giuleşti, Gabriela Firea a declarat că în această unitate medicală s-au născut luna trecută aproape 300 de bebeluşi.

"Am luat toată măsurile de precauţie. Există triaj. Dacă o singură persoană are risc, este internată într-o secţie distinctă, i se fac analizele pentru coronavirus. Dacă se dovedeşte a fi pozitivă, este trimisă la spitalele dedicate. Dacă nu, rămâne şi naşte în condiţii absolut normale, ca şi până acum. Nu trebuie să vă fie frică", a menţionat managerul unităţii, Marcel Moisa.

Citește și: Ministrul Agriculturii îi liniștește pe români: Există foarte multe stocuri

La rândul său, dr. Andreea Enache a declarat că triajul epidemiologic la intrarea în spital se realizează atât pentru pacientele care se prezintă pentru internare, cât şi pentru cele care doresc un consult. De asemenea, se realizează un triaj epidemiologic al cadrelor medicale şi există echipament de protecţie atât pentru personalul spitalului, cât şi pentru pacienţii suspecţi.

În ce priveşte pacientele care se confruntă cu probleme de sănătate şi care nu sunt însărcinate, Marcel Moisa a dat asigurări că urgenţele sunt tratate în continuare, chiar dacă au fost oprite operaţiile programabile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.