Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Firea, dezinteresată de Ministerul Familiei. Ce funcție ar vrea în Guvernul Ciucă / SURSE

gabriela firea

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, al cărei nume este vehiculat pentru nou-înfiinţatul Minister al Familiei, nu ar fi interesată de preluarea postului, ea dorindu-l pe cel de vicepremier fără portofoliu, afirmă surse din conducerea social-democrată pentru news.ro.

Conform informaţiilor vehiculate până în prezent, PSD ar urma să primească în Guvernul PSD-PNL-UDMR şi Ministerul Familiei, portofoliu pentru care este invocat numele Gabrielei Firea.

Surse din partid afirmă însă că aceasta ar dori funcţia de vicepremier fără portofoliu, în condiţiile în care acest post ar urma să revină celuilalt prim-vicepreşedinte PSD Sorin Grindeanu, odată cu Ministerul Transporturilor.

Sursele citate afirmă că varianta Grindeanu este susţinută şi de către liderul partidului, Marcel Ciolacu.

Întrebată recent dacă ar vrea să facă parte din Guvern, Gabriela Firea a răspuns: ”Eu îmi doresc să-i pot ajuta pe români din Senatul României”.

Gabriela Firea a anunţat, la începutul negocierilor pentru Guvern, că nu şi-ar dori să deţină funcţia de ministru al Muncii apreciind că are colegi social-democraţi mai bine pregătiţi în acest domeniu.   "Este un minister foarte greu. Cred că am colegi mult mai bine pregătiţi decât mine. Eu cred că orice om, dar mai ales om politic, trebuie să se cunoască bine şi să aibă şi simţul ridicolului. Să ştie unde este potrivit, unde nu este potrivit. Eu consider că în echipa social-democrată am colegi mult mai bine pregătiţi decât mine în acest domeniu. Sunt şi eu membru al Comisiei de Muncă, Familie şi Protecţie Socială a Senatului, dar cred că în acest domeniu mai am multe de învăţat”, a afirmat Gabriela Firea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.