Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Firea explică avantajele decontării combustibilului pentru navetiștii din afara Bucureștiului: Nu votați politic!

Firea PMB

Primarul general al Capitalei a declarat, joi, că problema traficului nu trebuie să aibă culoare politică, făcând referire la proiectul privind decontarea de combustibil pentru cei care împart o mașină în trafic.Firea a precizat că în peste 80 la sută dintre cazuri este o singură persoană în mașină.

Citește și: SURSE - Călin Popescu Tăriceanu amenință cu ruperea coaliției: Dragnea merge pe gheață subțire

„Primul proiect pe care vi-l supun atenției se referă la câteva măsuri pe care le-au luat și alte capitale europene și cred că sunteți în asentiment că trebuie să preluăm și noi aceste idei. Cred că problema traficului nu trebuie să aibă culoare politică și trebuie să avem consens și un subiect comun în perspectivă politică”, a declarat, joi, Gabriela Firea.

Potrivit primarului sunt câteva direcții de acțiune: navetiștii care vin din zona limitrofă în centru vor beneficia de un voucher de 500 de lei pe lună, în medie un plin, cu condiția să nu vină doar o persoană în mașină.

„Potrivit statisticilor Poliției Rutiere, peste 80 la sută dintre cazuri au o singură persoană în mașină. Prin parteneriate voluntare între prieteni, vecini, să cadă de acord asupra acestui transport și să reducă astfel poluarea și numărul de mașini. În loc de 100 de mașini, dacă în loc de o persoană în mașină vor fi patru, vor veni 25 de mașini. Ajută și la decongestionarea traficului și rezolvarea parțială a poluării. Părinții care merg dimineața cu copiii la școală, dacă semnează împreună aceste acorduri pentru ca un părinte să transporte trei-patru copii, va beneficia acea persoană și face și dovada înțelegerii cu celelalte persoane, va beneficia”, a mai declarat Gabriela Firea.

Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), Primăria Capitalei propune decontarea combustibilului folosit de cetăţeni până la valoarea de 500 de lei lunar, dacă mai multe persoane folosesc în comun un autoturism proprietate personală pentru deplasarea în aceeaşi direcţie, către Bucureşti.

"Stimularea prin decontarea combustibilului in valoare de pana la 500 lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinții elevilor unităților de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiului București, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare București-Ilfov pot folosi în comun autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituțiile de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiului București, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot", se arată în proiectul de hotărâre.

Totodată, Primăria Capitalei vrea înființarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice-electrice sau hibrid, care să poată fi folosit de către cetățeni pentru deplasarea în Capitală, înființarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze școlare care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar și secundar pe teritoriul Bucureștiului, precum și înființarea unui sistem municipal de bike-sharing, dotat cu biciclete electrice, care să poată fi folosit de cetățeni pentru deplasarea în oraș.

Potrivit raportului de specialitate inclus în proiect, la sfârşitul anului trecut, în România erau aproape 6 milioane de autoturisme înmatriculate în circulaţie, în Bucureşti fiind 17,6 la sută dintre ele, iar în Ilfov – 2,21 la sută. În perioada 2014-2017, numărul de maşini înmatriculate în această regiune a crescut, în special în Ilfov. Traficul din Capitală s-ar reduce cu 25 la sută dacă administrația locală include serviciile de car-sharing, car-pooling şi bike-sharing în planurile de mobilitate urmană, potrivit raportului.

În proiect se precizează că sumele necesare implementării acestui program vor fi suportate de la bugetul local al Primăriei Capitalei, însă nu este specificat și un impact bugetar exact.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.