Gabriela Firea a lansat, joi seara, la România TV, un nou atac la adresa Guvernului și a președinteleui Klaus Iohannis, după ce s-a spus că situația din România s-a îmbunătățit.
"În mod evident se protejează zonele în care sunt oamenii PNL. Atât eu, cât și colegii mei, au cerut amânarea alegerilor pentru a nu pune în pericol populația.
Citește și: Dan Barna tună și fulgeră: ‘Vechile partide PSD, PNL şi UDMR au boicotat referendumul Fără Penali’
Nu s-a îmbunătățit deloc situația României. Este un praf aruncat oamenilor, o manipulare.Totul pentru aceste alegeri.
Nu s-a ținut cont în legislație de sutele de mii de români care se vor afla în carantină sau izolare. oamenii sunt privați de un drept constituțional. iată o categorie importantă care nu se înscrie în categortia bolnavilor cronici. A fost uitată în mod intenționat.
Sperăm ca în parlament să se voteze și acest amendament pentru că nu este normal să privezi acești oameni de a vota", a spus Gabriela Firea.
Președintele României, Klaus Iohannis, a spus, joi, că măsurile luate de autorități acum trei săptămâni dau rezultate pozitive.
„Noile măsuri luate pe plan național sunt bine gândite, sunt măsurile corecte și sunt măsuri de la care așteptăm rezultate peste două, maximum trei săptămâni. Avem primele rezultate încurajatoare de limitare a extinderii. După primul set de măsuri luate de Guvern, acum s-a luat al doilea set, fiindcă numărul de bolnavi a crescut prea mult. Aceste măsuri care au fost stabilite și sunt în vigoare de la începutul acestei săptămâni sunt măsuri care trebuie implementate ferm, corect, clar și explicate”, a conchis președintele țării.
Comentează