Gabriela Firea a transmis un mesaj de condamnare fermă după uciderea lui Charlie Kirk în Statele Unite, pe care îl consideră un moment de cotitură pentru întreaga lume democratică.
„Niciodată oamenii nu trebuie să plătească cu prețul vieții pentru credință, libertatea de exprimare, pentru convingerile lor, pentru că nu sunt în tabăra ‘potrivită’ sau pentru alegerile politice.
Condamn cu fermitate asasinatul politic din Statele Unite ale Americii! Am crezut că au apus de mult vremurile în care oamenii au murit pentru că au vorbit!”, a scris Gabriela Firea.
„Un moment de cotitură”
Fostul primar al Capitalei consideră că tragedia are implicații majore:
„Uciderea lui Charlie Kirk este un moment de cotitură nu doar pentru SUA, ci pentru întreagă lume care trăiește în libertate și democrație.
Este șocant faptul că un tânăr care a avut curajul să vorbească, să-și împărtășească public și cu voce tare propriile convingeri, cu argumente solide, a sfârșit atât de tragic. Fiecare are dreptul la propriile idei!”
„Tragedia va schimba lumea”
Gabriela Firea și-a exprimat convingerea că această crimă va avea ecou global:
„Sunt convinsă ca mulți oameni de diferite opinii religioase și politice au înțeles ce înseamnă cu adevărat această tragedie și cum va schimba lumea.”































Comentează