Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Firea: Serviciul de salubritate e delegat de 19 ani la sectoare; E o consecinţă logică să aibă şi contractele cu depozitele de deşeuri

Gabriela Firea

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că în Bucureşti, serviciul de salubritate este delegat de 19 ani la sectoare şi că este o consecinţă logică să aibă şi contractele cu depozitele de deşeuri, potrivit unui comunicat al Municipalităţii transmis sâmbătă AGERPRES.

"Am prelungit actul adiţional pentru depozitul de deşeuri de la Chiajna cu doar o lună, astfel încât primariile de sector să-şi încheie noi contracte unde doresc", a spus Firea.

Potrivit PMB, depozitul de deşeuri Iridex are aviz de mediu, eliberat de Ministerul Mediului, valabil încă opt ani de zile de acum înainte; primarul general sau Consiliul General nu au atribuţii în a închide sau a deschide un depozit de deşeuri.

"Primăria Capitalei respinge ferm acuzaţiile privind lipsa de preocupare faţă de situaţia deşeurilor din Capitală. Facem precizarea că, în privinţa depozitării deşeurilor din Bucureşti, Primăria Capitalei are încheiate doua contracte, cu două depozite de deşeuri care au aviz de mediu valabil până în anul 2028: la Chiajna (operator Iridex) şi la Vidra (operator Eco-Sud). În acest context, nu se susţine afirmaţia potrivit căreia Primăria Capitalei nu ar acţiona la timp, având în vedere că avizele respective, emise de Ministerul Mediului, expiră peste opt ani", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, întrucât atribuţiile de salubrizare se derulează de mulţi ani la nivelul primăriilor de sector, Primăria Capitalei le transferă şi componenta de contractare a depozitelor de deşeuri.

"În Bucureşti, serviciul de salubritate este delegat încă din anul 2001 către primăriile de sector, adică de 19 ani. Acolo sunt şi toate contractele cu operatorii de salubritate, aşadar era o consecinţă logică să aibă şi contractele cu depozitele de deşeuri. Nu avea rost să le impună Primăria Capitalei unde să ducă gunoiul. Vor avea posibilitatea să-l depoziteze unde cred că este mai sigur din punctul de vedere al factorilor de mediu. Am prelungit actul adiţional pentru depozitul de la Chiajna cu doar o lună, până pe 21 aprilie, ca să aibă timp sectoarele să încheie contracte unde doresc", a afirmat Firea.

PMB reaminteşte că Primarul general a semnalat cu mai mult timp în urmă situaţia Capitalei la capitolul deşeuri şi a solicitat de la Ministerul Mediului, în luna februarie, emiterea unui punct de vedere oficial cu privire la statutul depozitului de deşeuri Chiajna, tocmai pentru ca autorităţile bucureştene să aibă baza procedurală necesară în baza căreia să poată decide prelungirea sau nu a contractului cu acest depozit.

Astfel, depozitul de deşeuri Iridex are aviz de mediu valabil încă opt ani de zile de acum înainte, iar municipalitatea nu poate interveni în modificarea acestui fapt - întrucât nu are pârghii legale în acest sens.

"Primarul General sau Consiliul General nu au atribuţii în a închide sau a deschide un depozit de deşeuri. Mai mult, facem menţiunea că actuala administraţie s-a ocupat din timp de situaţia deşeurilor din Bucureşti. În prezent, la nivelul Capitalei, este aprobat, încă de anul trecut, Master planul pentru gestionarea integrată a deşeurilor. În baza acestuia, Primăria Capitalei derulează operaţiunile necesare pentru înfiinţarea unei instalaţii de tratare a deşeurilor municipale cu valorificare energetică. Investiţia face parte din cele prioritare prevăzute în planul menţionat", se mai arată în comunicat.

Nicuşor Dan, candidatul opoziţiei la Primăria Capitalei, a afirmat sâmbătă că edilul general, Gabriela Firea, "nu a făcut nimic să rezolve problema deşeurilor din Bucureşti şi o aruncă sectoarelor".

"Gabriela Firea a avut patru ani să rezolve problema deşeurilor din Bucureşti, nu a făcut nimic, şi aruncă problema sectoarelor, care vor fi obligate să se descurce de pe o zi pe alta. Astăzi, 21 martie, expiră contractul între Primăria Capitalei şi groapa de gunoi Iridex de la Chiajna. În 12 iulie 2020 expiră contractul între Primăria Capitalei şi depozitul Eco Sud de la Vidra. În loc să fi prevăzut din timp această situaţie şi să găsească o soluţie, Gabriela Firea convoacă un Consiliu General extraordinar pentru 23 martie, care să transfere sectoarelor responsabilitatea de a semna contracte cu gropile de gunoi. Este absolut iresponsabil ca un Primar General să constate azi că i-a expirat contractul cu groapa de gunoi şi să-i lase pe alţii să se descurce cu situaţia", a spus Nicuşor Dan, într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.