Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, are probleme cu aliaţii de la ALDE. Consilierul Tudor Ionescu, fost viceprimar al Capitalei, acuză Serviciul pentru relaţii cu mass-media a Primăriei că îi atribuie primarului general toate meritele pentru unele proiecte, deşi acestea sunt iniţiate de consilierii ALDE.
Tudor Ionescu, zis Tudy, puternic susţinut de Tăriceanu, s-a aflat în centrul unui scandal imediat ce a fost ales viceprimar al Capitalei. Acestuia i s-a reproşat trecutul "tabloid", mai ales un episod în care s-ar fi înregistrat în timp ce se masturba, înregistrare care a fost făcută publică de cea pe care dorea să o impresioneze, Oana Zăvoranu.
Tudor Ionescu publică pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă către Serviciul pentru relația cu mass-media al Primăriei Municipiului București. Totul a pornit de la un proiect de hotărâre pentru combaterea ambroziei.
"#Păcat că sunt nevoit să fac apel la o astfel de scrisoare, dar sper să ajungă și la dumneavoastră, stimate „#Serviciu pentru relația cu #mass_media al Primăriei Municipiului București” care #dezinformezi bucureștenii.
Astăzi, 30 august 2017, a avut loc ședința Consiliului General al Municipiului București în care au fost votate #proiecte, atât la inițiativa Consiliului General (unul sau mai mulți consilieri generali), fie la inițiativa primarului general.
Printre proiecte, unul privind combaterea și distrugerea #ambroziei pe teritoriul Municipiului București și altul privind înființarea și amenajarea unui #cimitir și a unui #hotel pentru câini și pisici, două proiecte la care grupul ALDE a participat (ca să nu zic inițiat) în mod activ…asta NU E PĂCAT
Ceea ce este păcat, este că primesc mesaje prin care mi se spune că dezinformez cetățenii spunând că proiectul cu ambrozia nu ar fi inițiat de mine, că așa scrie în comunicatul de presă de pe site-ul oficial al primăriei… www.pmb.ro. Surprins, deschid comunicatul și citesc…
“La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat astazi proiectul de hotarare privind combaterea si distrugerea ambroziei pe teritoriul Municipiului Bucuresti. Proiectul a fost aprobat in unanimitate.” Mai citesc o dată, poate nu am văzut bine… același lucru-l citesc însă… păcat !
Este păcat să constat că #Serviciul pentru relația cu mass-media al Primăriei Municipiului București #neglijează și #sfidează DIN NOU nu unul, ci mai mulți consilieri generali. Am venit la dumneavoastră în birou, probabil deranjând activități de studiere minuțioasă a proiectelor de hotărâre a #CGMB-ului, atunci când, după o întâlnire cu ONG-uri de #protecția #animalelor la care am participat și eu și consilieri a doamnei primar general, dar și un reprezentant al Serviciului pentru relația cu mass-media, am citit un comunicat al dumneavoastră cu titlul: „#Consilierii Primarului General, Gabriela Firea, s-au intalnit astazi cu o reprezentantii asociatiilor pentru protectia animalelor în care scrie “… păcat că dumneavoastră nu știți #diferența între un consilier personal al primarului general și un consilier general ales al bucureștenilor… păcat !
Știți, stimate „Serviciu pentru relația cu mass-media”, ce este de asemenea păcat?… că nici măcar după ce v-am atras atenția personal asupra acestei „#erori”… nici până-n ziua de astăzi nu ați modificat nici titlul nici conținutul acestui comunicat trimis către toată presa… păcat !
Aveți o #comandă să neglijați Consiliul General al Municipiului București? Sau este doar #incompetență? Sau doar rea voință? Sunteți #plătiți din banul #public să informați transparent și corect bucureștenii asupra aspectelor din activitatea de zi cu zi a PMB-ului. Nu o faceți … păcat !
Este necesar, stimate „Serviciu pentru relația cu mass-media” să inițiez o #hotărâre de Consiliu General prin care să înființăm un birou de presă (serviciu pentru relația cu mass-media) al Consiliului General? Sau să inițiez o hotărâre de Consiliu General prin care dumneavoastră să citiți proiectele votate înainte să dați comunicate de presă? Poate așa veți vedea care proiecte sunt propuse de către primarul general și care sunt propuse de către consilierii generali…păcat !
Poate așa veți înțelege că proiectul privind combaterea și distrugerea ambroziei pe teritoriul Municipiului București a fost depus de aproape 1 an (cât?, 1 an? Da, 1 an!) și a fost #blocat de #Direcția de #Mediu a Municipiului București (alt mare păcat al primăriei, că directori din primărie consideră că pot bloca inițiativele consilierilor legitim aleși de bucureșteni) proiect inițiat de către mine, de grupul ALDE, la care au aderat și colegi din PSD pe care-i vedeți semnând expunerea de motive… credeți că puteți înțelege asta? Sau trebuie să zic iar păcat?
Poate așa veți înțelege că atunci când participă un consilier general la o discuție cu ONG-uri, este de bun simț să menționați acest lucru… nu de alta, dar acest consilier general a generat #Strategia pentru Protecția și Bunăstarea Animalelor votată în #UNANIMITATE de Consiliul General, care prevedea înființarea unui cimitir și incinerator pentru animale! Asta nu ați mai menționat în comunicatul de presă, deși era scris în expunerea de motive a proiectului de hotărâre…păcat!
Este greu să fiți #transparenți pe banii publici pe care-i primiți? Vi se pare mult să redați #corect informația bucureștenilor? Nu știu cine vă face selecția a ceea ce transmiteți, nu e treaba mea…dar #insist să o faceți corect!
Pentru că știu că un drept la #replică este greu de obținut (poate vă trebuie un acord pentru asta), profit de #Facebook și de #Share_uri ca să sper că va ajunge și la dumneavoastră, stimate Serviciu pentru relația cu mass-media al Primăriei Municipiului București, această scrisoare și că nu voi mai fi nevoit să scriu pe viitor… păcat!", scrie Tudor Ionescu în scrisoarea deschisă.
Comentează