Gabriela Lee, venită din calificări, a acces în sferturile de finală ale turneului ITF de la Palm Harbor

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 14-04-2022

Actualizat: 14-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jucătoarea Gabriela Lee (Talabă), venită din calificări, a acces, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Palm Harbor, cu premii de 100.000 de dolari, conform news.ro.

Românca a învins-o în optimi pe favorita 6, americanca Alycia Parks, scor 7-6 (4), 6-3, şi va evolua în faza următoare tot cu o americancă, Louisa Chirico.

Tot joi, Alexandra Ignatik (Cadanţu) a fost eliminată în optimile de finală de favorita 5, sportiva chineză Xiyu Wang, scor 7-5, 6-1.

De asemenea, Irina Bara, favorită 3, s-a calificat în sferturi trecând de americanca Elvina Kalieva, venită din calificări, scor 6-3, 6-2. În runda următoare, românca o va întâlni pe Grace Min (SUA).

Irina Bara joacă la turneul din SUA şi la dublu, fază în care este calificată în sferturile de finală, alături de italianca Lucrezia Stefanini. Cele două sportive întâlnesc echipa americană Robin Anderson/Taylor Townsend.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri