DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gafa ministrului Justiţiei a generat un adevărat exod: Magistraţii se înghesuie să se pensioneze într-un ritm fără precedent

Inquam Photos / Octav Ganea
stelian ion

O declaraţie neinspirată a ministrului Justiţiei a generat un val de cereri de pensionare în magistratură, situaţie care pune o presiune şi mai mare pe un sistem deja aflat în criză de personal.

Pe 31 decembrie, Stelian Ion declara în prima sa conferinţă în calitate de ministru al Justiţiei că urmează să propună creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, astfel încât să se evite situaţiile în care judecători sau procurori să se pensioneze la 48 de ani.

"Îmi doresc ca magistrații să rămână în magistratură, să își dorească să rămână, și asta va fi preocuparea mea principală. În momentul în care ai condiții, și din punct de vedere logistic, și din punct de vedere material, nu are de ce să existe dorința asta de a pleca la o vârstă când ești poate cel mai eficient, ai cea mai mare experiență",  a declarat ministrul Justiției pentru Digi24.

Au trecut doar 12 zile de la declaraţia ministrului Justiţiei, însă la CSM s-au depus cereri de pensionare cât pentru mai multe luni. De teama modificării condiţiilor de pensionare, nu mai puţin de 38 de magistraţi au depus la Consiliul Superior al Magistraturii cerere de pensionare.

STIRIPESURSE.RO a solicitat CSM o situaţie a cererilor de pensionare depuse în primele zile ale anului. Astfel, până pe 6 ianuarie 2021, şi-au cerut pensionarea 18 judecători şi 8 procurori (faţă de 5 judecători şi un procuror în aceeaşi perioadă a anului precent). În faţa valului de pensionări, pe 7 ianuarie, ministrul Justiţiei a transmis un comunicat de presă în care anunţa că s-a răzgândit.

"În urma analizei pe care am făcut-o cu privire la subiectul vârstei de pensionare a magistraților, am ajuns la concluzia că nu este oportună creșterea vârstei de pensionare a acestora, însă voi propune abrogarea textului de lege adoptat în anul 2018 referitor la pensionarea anticipată, care ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 Ianuarie 2022. Prioritatea pe termen mediu va fi aceea de a găsi soluții pentru încurajarea oamenilor să rămână de bunăvoie în sistem, să contribuie cu experiența lor la îmbunătățirea calității actului de justiție și să se simtă pe deplin apreciați pentru munca pe care o depun", a precizat Stelian Ion într-un comunicat de presă.

Ieşirea publică a ministrului Justiţiei a fost, potrivit unor surse, şi rezultatul unor discuţii purtate de Stelian Ion cu persoane de la vârful sistemului de justiţie, care i-au atras atenţia asupra consecinţelor nefaste ale declaraţiilor sale. Comunicatul din 7 ianuarie nu a avut însă darul de a-i linişti pe magistraţi, astfel că în următoarele zile, până marţi, 12 ianuarie, s-au mai înregistrat încă 12 cereri de pensionare (9 judecători şi 3 procurori), potrivit răspunsului oferit de CSM.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.