Gala premiilor acordate de producătorii americani va avea loc anul viitor cu o lună înaintea ceremoniei Oscar

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-07-2021

Actualizat: 27-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sindicatul producătorilor americani a anunţat că a 33-a gală a premiilor pe care le acordă va avea loc, cu prezenţă fizică, la Los Angeles, pe 26 februarie potrivit news.ro.

Cu o zi înaintea PGA Awards este programată a 28-a gală a premiilor Sindicatului actorilor americani (SAG), iar o lună mai târziu, cea de-a 94-a ceremonie de decernare a premiilor Oscar.

În 2022, la gala PGA vor reveni trofeele onorifice Norman Lear Achievement Award pentru televiziune, Visionary Award şi Milestone Award. Acestea nu au fost acordate în 2021, pentru că evenimentul a fost unul virtual.

Citește și: Magistratul care L-A ELIBERAT pe Dragnea și-a `BLAMAT` colegii care au PROTESTAT împotriva SCHIMBĂRILOR din Justiție făcute de PSD `SUB BAGHETA` acestuia

Va fi acordat din nou şi Innovation Award, care recompensează „producţia unui program new media remarcabil, cu impact”.

Nominalizările vor fi anunţate începând cu 10 decembrie 2021.

Trofeele PGA recunosc „producătorii care au un impact incontestabil în profesie”.

Anul acesta au fost premiate echipele de producţie din spatele unor filme şi programe TV precum „Nomadland”, „Soul”, „My Octopus Teacher”, „The Crown”, „Schitt’s Creek”, „The Queen’s Gambit”, „The Last Dance”, „RuPaul’s Drag Race”, „Last Week Tonight with John Oliver” şi „Hamilton”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri