DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gala premiilor Grammy, audienţă în scădere faţă de 2019

 Grammy

Cea de-a 62-a gală de decernare a premiilor Recording Academy a fost urmărită, duminică seară, la CBS, de 18,7 milioane de telespectatori, cu 6% mai puţin faţă de anul anterior, potrivit datelor preliminare ale Nielsen, scrie news.ro.

Cea mai scăzută audienţă a premiilor Grammy a fost înregistrată în 2006, când gala a fost urmărită de 17 milioane de telespectatori.

Totuşi, între programele americane de duminică seară, ceremonia de la Los Angeles a fost cea mai urmărită.

Citește și: Meniu 70% vegetarian la gala Oscar 2020; organizatorii elimină și produsele din plastic

Cântăreaţa Billie Eilish, în vârstă de 18 ani, a fost marea câştigătoare a serii, fiind desemnată câştigătoare la categoriile „Song of the Year”, „Album of the Year”, „Record of the Year” şi „Best New Artist”. Ea a primit şi trofeul categoriei „Best Pop Solo Album”, în timp ce fratele ei, Finneas O’Connell, producător, a fost ales câştigător la categoria „Best Engineered album, Non-Classical”.

Gala a fost marcată de omagii aduse baschetbalistului Kobe Bryant, care a decedat duminică dimineaţă după ce elicopterul în care se afla s-a izbit de o colină din apropiere de Los Angeles.

Alicia Keys a găzduit, pentru a doua oară consecutiv, ceremonia, pe scena căreia au cântat, între alţii, Boyz II Men, Lil Nas X, Aeorsmith şi Run DMC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.