Gala premiilor UNITER 2021 este deschisă publicului larg: va fi transmisă în direct la TV, radio şi online

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 05-07-2021

Actualizat: 05-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: UNITER

Cea de-a 29-a gală de decernare a premiilor UNITER va avea loc pe 19 iulie, în Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, şi va fi transmisă, de la ora 21:00, în direct pe TVR 1, Radio România Cultural şi online, pe uniter.ro şi tvr.ro, informează News.ro.

Sosirea invitaţilor pe covorul roşu va fi transmisă, începând cu ora 20:00, pe pagina de Facebook a UNITER.

Uniunea Teatrală din România recompensează anual cele mai bune creaţii din arta spectacolului autoton.

Marţi, va fi lansată campania de promovare video a artiştilor nominalizaţi. Zilnic, mesaje de susţinere din partea colegilor de breaslă vor rula pe site-ul Uniunii şi pe contul oficial de Facebook.

În plus, publicul este invitat să îşi aleagă online favoriţii.

Cei care doresc să participe la evenimentul de acordare a premiilor îşi pot cumpăra bilete începând cu 5 iulie, de pe mystage.ro şi de la casa de bilete centralizată a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Gala UNITER 2021 este organizată de Asociaţia UNITER - Uniunea Teatrală din România şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Proiectul este finanţat de Ministerul Culturii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri