Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gând rău pentru TikTok - SUA vor să interzică reţele de socializare chineze precum aceasta, anunță Mike Pompeo

TikTok
TikTok

Statele Unite intenţionează să interzică aplicaţii ale unor reţele de socializare chineze precum TikTok, anunţă secretarul de Stat american Mike Pompeo, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Pompeo nu a oferit alte informaţii într-un interviu acordat postului Fox News, anunţând că nu vrea să-l ia prin surprindere pe preşedintele Donald Trump.

Congresmeni americani şi-au exprimat îngrijorarea faţă de gestionarea de către TikTok a datelor utilizatorilor, subliniind că se tem de faptul că China obligă întreprinderi chineze să coopereze în colectarea de informaţii de către serviciile de informaţii, controlate de către partidul Comunist Chinez (PCC, unic).

TikTok - care aparţine unei firme chineze, dar care nu este disponibilă în China - şi-a subliniat independenţa cu scopul de atrage utilizatori din întreaga lume.

Citește și: Starea de URGENȚĂ a fost MANĂ CEREASCĂ pentru afaceriștii din comerțul cu amănuntul: afacerile au EXPLODAT în luna mai

Pompeo face aceste declaraţii într-o atmosferă de tensiuni mari între Washington şi Beijing, alimentate de problema Hong Kongului şi gestionarea epidemiei covid-19.

TIKTOK ANUNŢĂ SUSPENDAREA APLICAŢIEI LA HONG KONG

Pe de altă parte, locuitorii Hong Kongului urmează să nu mai poată folosi în curând TikTok, foarte populară în rândul tinerilor, din cauza recentei legi cu privire la securitatea naţională impusă de China, a anunţat societatea luni, relatează AFP.

”În lumina evenimentelor recente, am decis să oprim aplicaţia TikTok la Hong Kong”, a anunţat un purtător de cuvânt.

Facebook, Google şI Twitter au confirmat luni că nu mai dau curs cererilor de informaţii cu privire la utilizatorii lor formulate de către Guvernul şi autorităţile din Hong Kong, din respect faţă de libertatea de exprimare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.