Garbine Muguruza ACUZĂ DUBLU standard în cazul Djokovic: TOȚI TREBUIE să ne vaccinăm mai devreme sau mai târziu

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 11-01-2022

Actualizat: 11-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mai multe vedete din tenis s-au pronunțat cu privire la controversa din jurul lui Novak Djokovic, spaniola Garbine Muguruza, numărul 3 mondial, fiind una dintre cele care și-a exprimat părerea pe această temă. Dubla campioană de Grand Slam a fost întrebată despre detenția lui Djokovic la o conferință de presă înaintea turneului Sydney Tennis Classic, la care a răspuns spunând că aceasta putea fi evitată și că această controversă nu a contribuit cu nimic la progresul tenisului.

Citește și: Rafael Nadal INTRĂ TARE după decizia judecătorilor în cazul Djokovic: Cred că este cea mai corectă decizie, ca acest lucru să se întâmple

„Este un pic de spectacol ceea ce se întâmplă", a spus vicecampioana de la Australian Open 2020. "Mai devreme sau mai târziu trebuie să ne vaccinăm cu toții, așa că nu știu de ce atâta controversă, este un spectacol care nu aduce niciun beneficiu tenisului". Jucătoarea în vârstă de 28 de ani a fost apoi întrebată despre statutul ei de vaccinare, la care a dat un răspuns sincer. „Sunt vaccinată și nu am nicio problemă în a o spune", a dezvăluit Muguruza. Ea s-a declarat fericită de faptul că a făcut acest pas, totodată arătându-se nedumerită de faptul că alți sportivi, printre care și Djokovic, insistă să participe nevaccinați. „Nu văd de ce în cazul lor trebuie procedat diferit”, a mai spus fosta lideră a clasamentului mondial.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri