Scriitorul, scenaristul de film şi jurnalistul Răsvan Popescu a afirmat, sâmbătă, că volumul său "România în derivă" reprezintă o întoarcere în istoria noastră recentă, din dorinţa de a scoate la iveală unele adevăruri dureroase despre ''felul nostru păgubos de a fi''.
"Ce avem aici? O culegere de articole de presă, o selecţie după nişte ani? Şi asta, dar ar fi prea puţin. Eu o consider o revizitare, o istorie pe sărite, o întoarcere în istoria noastră recentă, în limitele în care poate să o facă presa. În încercarea de a înţelege ce s-a întâmplat cu noi şi cu mine, mărturisesc - cel puţin eu m-am bucurat de libertatea dobândită. Am scris conectat la tot ce s-a întâmplat în aceşti ani. Printre altele, am conservat în carte şi unele experienţe personale la vârful Puterii. M-am căutat pe mine însumi şi chiar m-am amestecat printre personaje. Este şi o fărâmă din mine aici. Aşa am devenit conştient de propria condiţie", a spus Popescu, la lansarea cărţii sale, care a avut loc în Spaţiul de evenimente "Mircea Sântimbreanu" din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, potrivit Agerpres.
El a mărturisit că a încercat să scoată la iveală unele adevăruri dureroase despre ''felul nostru păgubos'' de a fi.
"Am mers înainte întotdeauna din curiozitate. Acesta a fost motorul meu. Am mers în mină ca să văd cum e. Am mers la Guvern ca să văd cum e. Am mers la Preşedinţia României ca să văd cum e. Astăzi păstrez, cum ar spune Theodor Paleologu, o bună distanţă faţă de Putere. Însă, dincolo de întâmplări, fragmente de realitate, prinse aici ca într-un mozaic, puse una lângă alta, ambiţia mea a fost să scot la iveală unele adevăruri dureroase despre felul nostru păgubos de a fi, uneori de neînţeles. Am încercat să povestesc cum suntem, să surprind mentalităţile în schimbare. Rezultă un portret vivant de ţară aflată la răscruce, descumpănită, nesigură pe ea, superficială. Avem mereu o zi proastă şi o stare de spirit cu aşteptări mici şi mari neputinţe. Repetăm mereu aceleaşi greşeli. Ce zidim azi se dărâmă mâine. Ne consolăm mereu: trece şi asta, merge şi aşa", a mărturisit Popescu.
În opinia acestuia, după Revoluţie totul părea posibil.
"Era o poveste nespusă, o pagină nescrisă. Urma să ne schimbăm viaţa, să o punem în ordinea corectă şi mai ales să construim pe ruine. S-a dovedit repede o fundaţie şubredă, profund viciată. V-aţi gândit vreodată cum arătau ziarele în anii 90? Ce tiraje aveam? Peste milion. Şi ce formate aveam? Erau ceva de genul acesta, cam atât de mari. Pentru că erau foarte multe lucruri acolo de consemnat. Astăzi, multe dintre ziare au ajuns aşa, nişte petice, care nu s-au retras complet în online. Este o coborâre, după părerea mea, ceea ce s-a întâmplat", consideră jurnalistul.
Şi astăzi, susţine Popescu, ducem după noi moştenirea comunistă.
"De câte ori o dronă rusească trece cu nesimţire hotarele noastre, noi avem aşa o reţinere. Ne uităm lung după ea. Poate pleacă. Poate cade singură. Pentru mulţi, Europa Occidentală cu valorile ei rămâne şi astăzi un miraj. Pentru că se simt neintegraţi. Chiar dacă trăiesc în Vest, votează cu Estul. Ei bine, această situaţie trebuie înfruntată, nu există altă soluţie. Uneori chiar într-o notă satirică, ironică, corozivă, aşa cum am încercat eu aici. E şi o formă de educaţie pentru cei care vin. Resemnarea este cea mai mare eroare. Trecutul nu trebuie menajat. Prezentul nu trebuie menajat. Şi atunci mâine vom avea o şansă", a transmis Răsvan Popescu.
Cartea a apărut la Editura Junimea, în Colecţia "Omul şi societatea contemporană".
Comentează