Premium
Atracția gravitațională este o constantă pe Pământ, dar planeta noastră nu este o sferă uniformă. Este acoperită de protuberanțe, cu o geologie de densitate variabilă, într-o hartă ondulată cunoscută sub numele de geoid. Adânc sub Oceanul Indian, această atracție slăbește până la un nivel extrem de scăzut, lăsând ceea ce este considerat o „gaură” gravitațională masivă, cu o dimensiune de aproximativ trei milioane de kilometri pătrați, unde fundul mării se scufundă într-o depresiune vastă.
Gaura gravitațională din Oceanul Indian, una dintre cele mai profunde anomalii de pe Pământ, a fost semnalată de ceva vreme, scrie gadgetreport.ro.
Sondajele efectuate de nave și măsurătorile prin satelit au dezvăluit cu mult timp în urmă că nivelul mării chiar în largul vârfului subcontinentului indian a scăzut din cauza luptei gravitaționale dintre bine-numitul geoid scăzut al Oceanului Indian și „înălțimile” gravitaționale din jur.
Nu a fost niciodată clar ce anume a cauzat această slăbire relativă. Acum, doi cercetători de la Indian Institute of Science cred că au aflat de ce se întâmplă acest lucru.
„Toate aceste studii [trecute] au analizat anomalia actuală și nu au fost preocupate de modul în care a apărut acest nivel scăzut al geoidului”, explică geoscientiștii Debanjan Pal și Attreyee Ghosh în lucrarea publicată, care descrie noua lor ipoteză.
Ei cred că răspunsul se află la mai mult de 1.000 de kilometri sub scoarța terestră, unde rămășițele reci și dense ale unui ocean străvechi s-au scufundat într-un „cimitir de plăci” de sub Africa în urmă cu aproximativ 30 de milioane de ani, agitând rocă topită fierbinte.
Dar este puțin probabil ca rezultatele lor, bazate pe modele computerizate, să rezolve o dezbatere aprinsă despre originile geoidului scăzut – cel puțin nu până când nu vor fi colectate mai multe date.
Misterul oceanului dispărut acum 30 de milioane de ani
În 2018, o navă plină de oameni de știință de la Centrul Național pentru Cercetări Polare și Oceanice din India a pornit să desfășoare un șir de seismometre de-a lungul fundului mării din zona de deformare, pentru a cartografia zona.
Fiind atât de departe de țărm, în zonă fuseseră colectate anterior puține date seismice. Rezultatele acelui studiu din 2018 au indicat prezența unor zone fierbinți de rocă topită care se ridică sub Oceanul Indian și care contribuie cumva la marea înfundare a acestuia.
Astfel, Pal și Ghosh au refăcut formarea geoidului masiv prin modelarea modului în care plăcile tectonice au trecut peste mantaua fierbinte și lipicioasă a Pământului în ultimii 140 de milioane de ani.
Pe atunci, placa tectonică indiană abia începea să se desprindă de supercontinentul Gondwana, pentru a-și începe marșul spre nord. Pe măsură ce placa indiană a avansat, fundul unui ocean străvechi numit Marea Tethys s-a scufundat în mantaua Pământului, iar Oceanul Indian s-a deschis în spatele ei.
Pal și Ghosh au efectuat simulări folosind mai mult de modele computerizate ale mișcării plăcilor și ale mișcărilor mantalei, comparând forma adâncului oceanic prezis de aceste modele cu observațiile făcute asupra adânciturii.
Numitorul comun
Modelele care au reprodus depresiunea geoidală din Oceanul Indian în forma sa actuală aveau toate un lucru în comun: coloane de magmă fierbinte, de densitate scăzută, care se ridicau de sub depresiune. Aceste pene, pe lângă o structură distinctă a mantalei, sunt cele care au creat depresiunea geoidală; dacă se ridică suficient de sus, presupun Pal și Ghosh.
„Pe scurt, rezultatele noastre sugerează că, pentru a corespunde [formei și amplitudinii] joase geoidului observate, plumele trebuie să fie suficient de plutitoare pentru a urca până la adâncimi medii ale mantalei”, scriu cei doi.
Primele dintre aceste pene au apărut în urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, la sud de nivelul scăzut al geoidului din Oceanul Indian și la aproximativ 10 milioane de ani după ce vechea Mare Tethys s-a scufundat în mantaua inferioară. Pe măsură ce plumele s-au răspândit sub litosferă și au înaintat spre peninsula indiană, depresiunea s-a intensificat.
Având în vedere că rezultatele lor sunt în concordanță cu elemente din lucrările anterioare de modelare ale lui Ghosh din 2017, cei doi sugerează că plumele revelatoare au fost împinse în sus după ce fundul mării Tethys s-a scufundat în mantaua inferioară, deranjând faimoasa „pată africană”.
Cu toate acestea, unii cercetători care nu au fost implicați în lucrare nu sunt convinși, declarând pentru New Scientist că nu există încă nicio dovadă seismografică clară că plumele simulate sunt de fapt prezente sub Oceanul Indian.
Astfel de date ar putea ieși la iveală în curând și nu este nicio grabă – se așteaptă ca nivelul scăzut al geoidului să mai persiste încă multe milioane de ani.
