DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gavrilița: Persoana va decide singură când vrea să se pensioneze

gov.md
natalia gavrilita

Legea privind reducerea vârstei de pensionare, adoptată de coaliția tacită PSRM-Șor în decembrie 2020, ar urma să fie revăzută.

Premierul Natalia Gavrilița califică decizia luată de fosta guvernare drept una complet populistă și dă de înțeles că vârsta de pensionare ar urma să fie majorată, întrucât în condițiile unui număr redus de angajați în câmpul muncii, țării îi va fi imposibil să asigure cu pensii un număr mai mare de beneficiari, notează IPN, transmite Știri.md.

Premierul Natalia Gavrilița spune că majorarea pensiei minime până la 2.000 de lei, promisă în campania electorală, va deveni realitate din 1 octombrie.

Premierul spune că mizează în acest sens pe fondurile anunțate de partenerii financiari externi.

„O mare parte din deficitul bugetar urma să fie acoperit cu surse din exterior, pentru absorbția acestor fonduri fosta guvernare n-a făcut însă nimic.

Din acest motiv noi ne grăbim acum să aprobăm proiectele necesare deblocării celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară de 50 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, bani care vor merge la finanțarea bugetului.

În plus, așteptăm 236 milioane de dolari din partea FMI. Acești bani ne vor ajuta să echilibrăm bugetul și să alocăm suma necesară majorării pensiilor”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „Пятница с Анатолием Голя” de la RTR Moldova.

Premierul recunoaște că în condițiile unui buget auster, autoritățile nu-și permit menținerea în vigoare a legii privind micșorarea vârstei de pensionare, aprobată de deputați PSRM-ȘOR din fosta legislatură.

Legea ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022, reprezentând o presiune suplimentară pe bugetul de stat.

„Legea trebuie revăzută. A fost o decizie iresponsabilă, pentru că acum avem 700.000 de beneficiari de pensii, iar raportul dintre un angajat în câmpul muncii și un beneficiar de pensie este de aproape 1/1.

Trebuie să înțelegem că dacă nu avem locuri de muncă și tinerii pleacă din țară, nu vom putea asigura pensii majorate și ieșirea timpurie la pensie. Noi acum vrem să scoatem subiectul vârstei de pensionare din prim-plan, și să creăm opțiunea valabilă în alte state când persoana singură decide când vrea să se pensioneze ”, a mai spus Natalia Gavrilița.

Legea privind micșorarea vârstei de pensionare aprobată de coaliția tacită PSRM-ȘOR în decembrie 2020 prevede că de la 1 ianuarie 2022 vârsta de pensionare pentru femei ar urma să fie de 62 de ani pentru bărbați și 57 pentru femei.

Deși legea a fost aprobată fără avizul Guvernului, nu a fost contestată la Curtea Constituțională de niciun reprezentant al fracțiunilor parlamentare, așa cum s-a întâmplat în cazul celorlalte legi aprobate în pripă de deputații PSRM-Șor fără avizul Executivului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.