Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gazdele Cupei Mondiale de fotbal feminin, nemulțumite de alegerea de către FIFA a unui sponsor saudit: 'Ar fi o adevărată ironie'

FIFA

Gazdele Cupei Mondiale de fotbal feminin 2023, Australia și Noua Zeelandă, au cerut explicații la FIFA în legătură cu sponsorul saudit al competiției, potrivit BBC.

Organizatorii au cerut FIFA să „clarifice de urgență" informațiile potrivit cărora autoritatea de turism din Arabia Saudită va fi numită sponsor oficial al Cupei Mondiale de fotbal feminin din 2023. Un acord cu Visit Saudi urmează să fie anunțat și a fost deja criticat de grupurile pentru drepturile omului, potrivit Mediafax.

Regatul din Golf a fost acuzat de încălcări ale drepturilor omului, iar Football Australia și New Zealand Football au declarat că nu au fost consultate și că sunt „dezamăgite" de alegerea FIFA. Ambele au trimis o scrisoare către organismul mondial de conducere a fotbalului, în timp ce Amnesty International a calificat acest lucru drept o „exploatare grosolană" a sportului.

Contractul de sponsorizare, care nu a fost încă anunțat oficial, face parte dintr-o nouă structură de parteneriat comercial pe care FIFA a înființat-o pentru a permite marilor companii să susțină jocul feminin. Deși valoarea contractului nu a fost dezvăluită, persoane din interior susțin că acesta va oferi un impuls semnificativ fotbalului feminin, iar banii generați vor fi reinvestiți în fotbal.

Arabia Saudită a investit masiv în competiții sportive în ultimii ani, dar a fost acuzată că se folosește de evenimente pentru a-și „spăla" reputația. Există îngrijorări cu privire la drepturile omului în această țară, la poziția femeilor în societate și la utilizarea pedepsei cu moartea.

„Ar fi o adevărată ironie ca organismul de turism din Arabia Saudită să sponsorizeze cea mai mare sărbătoare a sportului feminin din lume, când te gândești că, în Arabia Saudită, ca femeie, nu poți avea nici măcar un loc de muncă fără permisiunea tutorelui tău de sex masculin", a declarat Nikita White, membră a Amnesty International Australia.

Arabia Saudită a trimis femei la Jocurile Olimpice pentru prima dată în 2012. Totodată, femeilor li s-a permis să asiste la meciurile de fotbal începând din 2018.

Totuși, Federația de fotbal din Arabia Saudită (SAFF) a numit două femei în consiliul său de administrație și a creat un departament de fotbal feminin în 2019. În 2020, a fost lansată o Ligă de fotbal feminin, iar luna trecută Arabia Saudită a găzduit și a câștigat un turneu de fotbal feminin de patru națiuni, în încercarea de a fi inclusă, în premieră, în clasamentul mondial feminin al FIFA.

Cupa Mondială de fotbal feminin se va desfășura între 20 iulie și 20 august în orașe din Australia și Noua Zeelandă. Organizatorii estimează că un număr record de două miliarde de oameni ar putea urmări turneul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.