Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gazoductul Blue Stream este nefolosită din luna mai

Transgaz
gazoduct Iasi Ungheni

Gazoductul Blue Stream, care livrează gaze naturale ruseşti în Turcia via Marea Neagră şi care trebuia să fie relansat în luna mai, după efectuarea lucrărilor de întreţinere, este şi în prezent nefolosit, deoarece Turcia şi-a majorat achiziţiile de gaze lichefiate pentru a înlocui livrările oferite de grupul rus Gazprom, au declarat vineri pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

Relaţiile dintre Rusia şi Turcia, unul din cei mai mari consumatori de gaze naturale ruseşti, au fost destul de agitate în ultimul an ca urmare a conflictelor din Siria şi Libia dar şi a statutului Basilicii Sfânta Sofia din Istanbul.

În condiţiile în care preţul gazelor naturale livrate de Gazprom este de câteva ori mai mare decât cel al gazelor naturale lichefiate (GNL), potrivit analiştilor, Turcia a început să importe cantităţi mari din SUA şi printr-o conductă din Azerbaidjan.

În luna mai a acestui an, compania turcă Botas a anunţat că va efectua lucrări de întreţinere la conducta Blue Stream în perioada 13-29 mai însă până acum nu există o dată precisă la care va fi relansată conducta, au declarat sursele din industria energiei citate de Reuters.

Citește și: SHOW Schimb dur de replici între Victor Ponta și Traian Băsescu în direct: 'După şase seara, culcaţi-vă!' / 'E tonul prostului'

"Nu are rost să utilizezi două conducte dacă una (TurkStream) este mai mult decât suficientă", a declarat o sursă rusească. În prezent, TurkStream transportă gaze prin una din cele două conducte ale sale, fiecare cu o capacitate anuală de 15,75 miliarde metri cubi pe an.

Grupul rus Gazprom nu a dorit să răspundă când anume va fi lansată conducta Blue Stream. "Livrările de gaze spre Turcia se derulează în linie cu solicitările venite de la companiile importatoare. Contractele sunt semnate pe baza principiului "take or pay" (-contracte în care beneficiarul se obligă să preia o anumită cantitate de gaze în fiecare an şi este pasibil de amendă dacă nu cumpără cantitatea prevăzută - n.r.), a precizat grupul rus. Gazprom nu a spus nici dacă Botas va fi pasibil de amenzi din cauza suspendării livrărilor prin Blue Stream.

Anul trecut, Blue Stream, conductă lansată la începutul anilor 2000, a transportat 11,1 miliarde metri cubi de gaze naturale spre Turcia, dintr-o cantitate totală de 15,5 miliarde metri cubi exportată.

În timp ce şi-a redus importurile de gaze naturale ruseşti prin conductă, Turcia intenţionează să cumpere cel puţin o treime din necesităţile sale de gaze din acest an sub formă de gaze lichefiate, iar navele vin din SUA, Nigeria, Algeria, Qatar şi Rusia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.