Gelozie extremă într-o familie din Arad: Bărbatul înjunghiat cu șurubelnița la supermarket fusese înainte împuşcat în cap

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 22-09-2023

Actualizat: 22-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: realitatea.net

Bărbatul care a fost înjunghiat în gât cu o şurubelniţă, joi după-amiază, în parcarea unui supermarket din municipiul Arad, fusese înainte împuşcat în cap cu un pistol cu glonţ, afirmă anchetatorii după investigaţiile medicilor, conform Agerpres.

Când victima a fost dusă la spital de un echipaj de ambulanţă se observase o rană la nivelul capului, însă iniţial s-a crezut că a fost o înţepătură făcută tot cu şurubelniţa. În timpul investigaţiilor medicale amănunţite, s-a constatat că în creier se află un glonţ.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ramona Lungu, a declarat vineri că atacatorul are 50 de ani şi şi-a recunoscut faptele în timpul audierii.

Conform anchetatorilor, pe fondul geloziei, suspectul a urmărit-o pe concubina sa, cu care avea o relaţie de 25 de ani, iar când a văzut-o cu un alt bărbat în parcarea unui supermarket, i-a atacat pe amândoi.

Agresorul l-a împuşcat în cap pe bărbatul care îi însoţea concubina, iar apoi l-a înjunghiat în gât cu o şurubelniţă. Pe femeie a bătut-o şi a călcat-o cu picioarele pe cap.

Concubina este internată în spital

La sosirea medicilor, după ce martorii au sunat la 112, bărbatul avea încă înfiptă şurubelniţa în gât.

Pistolul folosit a fost găsit de poliţişti pe jos, în parcare, imediat după atac.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, bărbatul împuşcat şi înjunghiat este în stare critică şi se află intubat la Terapie Intensivă. Femeia este şi ea internată şi are nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.

Procurorii l-au reţinut pe atacator pentru 24 de ore şi vineri îl vor prezenta judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru "violenţă în familie în modalitatea tentativei la omor calificat cu premeditare şi asupra a două sau mai multe persoane".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri