Interviu realizat de dr. Adrian L. Mociulschi
Războiul din Ucraina nu a schimbat doar echilibrul de forțe în Europa, ci a forțat o transformare rapidă a modului în care este gândit și purtat războiul modern. Dronele, inteligența artificială și viteza decizională au devenit factori decisivi, capabili să răstoarne raportul dintre platforme costisitoare și sisteme agile, ieftine și interconectate. În acest context de ruptură doctrinară, vocea celor care au condus trupe în teren și au lucrat în structuri multinaționale NATO capătă o relevanță aparte. Generalul (r) Cristian Teglaș, fost comandant al Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” și cadru de comandă în Divizia Multinațională Sud‑Est de la Sibiu, vorbește despre războiul dronelor, integrarea inteligenței artificiale în comanda militară și despre locul României într‑o arhitectură de securitate aflată în plină transformare.
Adrian Leonard Mociulschi: În războiul din Ucraina am văzut cum drone relativ ieftine reușesc să distrugă tancuri și sisteme de armament extrem de scumpe. Putem vorbi despre o schimbare fundamentală a războiului modern? Cum a redefinit acest conflict rolul dronelor și raportul dintre tehnologie, cost și eficiență pe câmpul de luptă?
General Teglaș: Războiul din Ucraina a demonstrat fără echivoc că sistemele fără pilot nu mai sunt o capabilitate auxiliară, ci unul dintre centrele de greutate ale războiului modern. Pentru prima dată în istoria recentă, asistăm la un conflict de mare intensitate în care dronele sunt integrate permanent la toate nivelurile operaționale — tactic, operativ și strategic.
Schimbarea fundamentală adusă de drone constă în viteza cu care informația este transformată în efect militar. Cine vede primul, decide primul și lovește primul. Avantajul decisiv nu mai este dat exclusiv de masa de forțe sau de platformele foarte costisitoare, ci de capacitatea de a detecta, procesa și reacționa mai rapid decât adversarul.
Conflictul a demonstrat clar că sisteme relativ ieftine pot neutraliza platforme de zeci de milioane de dolari, modificând radical raportul cost‑eficiență pe câmpul de luptă. Această realitate obligă armatele moderne, inclusiv cele ale NATO, să‑și regândească doctrina, organizarea și structura viitoarelor capabilități.
Însă transformarea este mai profundă decât simpla utilizare a dronelor. Asistăm la trecerea de la platforme individuale la ecosisteme operaționale integrate, în care dronele, senzorii, războiul electronic, inteligența artificială și sistemele C4ISR funcționează ca un singur organism operațional. Războiul modern nu mai este despre platforme izolate, ci despre rețele, date și viteză decizională.
Adrian Leonard Mociulschi: Asistăm deja la primul mare „război al dronelor” din secolul XXI? Sau este mai degrabă începutul unei noi paradigme de conflict, în care sistemele autonome și inteligența artificială devin componente structurale ale războiului convențional?
General Teglaș: Din multe puncte de vedere, conflictul din Ucraina poate fi considerat primul mare „război al dronelor” din istorie. Este pentru prima dată când sistemele fără pilot și capabilitățile autonome sunt utilizate masiv, continuu și integrate într‑un conflict de mare intensitate, la toate nivelurile operaționale — de la tactic până la strategic.
Sistemele aeriene fără pilot nu mai îndeplinesc un rol secundar, limitat la recunoaștere sau supraveghere. Ele sunt utilizate pentru ISR, identificarea și desemnarea țintelor, lovituri de precizie, sprijin în timp real al focului, relee de comunicații, război electronic și chiar logistică. Practic, au devenit o infrastructură esențială a câmpului de luptă, accelerând întregul lanț operațional, de la informație la efect.
Un element definitoriu al acestui conflict este integrarea accelerată a inteligenței artificiale și apariția arhitecturilor de tip swarm, în care mai multe sisteme autonome cooperează simultan, își distribuie rolurile și se adaptează dinamic situației operaționale. Această evoluție schimbă fundamental modul de planificare și desfășurare a operațiilor militare.
În acest sens, probabil am depășit deja un punct de non‑retur. Viitoarele conflicte vor fi tot mai puțin dominate de platforme individuale extrem de sofisticate și costisitoare și tot mai mult de sisteme autonome interconectate, produse rapid și adaptate din mers. Avantajul decisiv nu va aparține neapărat celui care deține cele mai scumpe tehnologii, ci celui care reușește să le integreze mai rapid și mai coerent într‑un ecosistem operațional funcțional.
Adrian Leonard Mociulschi: Cum schimbă inteligența artificială modul în care sunt luate deciziile pe câmpul de luptă? În ce măsură ajută AI comandanții să înțeleagă mai rapid situația, să anticipeze evoluțiile și să reacționeze eficient într‑un război din ce în ce mai rapid și mai complex?
General Teglaș: Inteligența artificială schimbă radical ritmul și logica deciziei militare. Dacă, în mod tradițional, comandantul trebuia să proceseze informații fragmentate, venite cu întârziere, astăzi imaginea câmpului de luptă este inundată de date: imagini aeriene, informații din sateliți, senzori, comunicații interceptate și fluxuri cyber. Miza nu mai este accesul la informație, ci capacitatea de a o înțelege și folosi mai repede decât adversarul.
AI-ul devine, în acest context, un amplificator al gândirii militare. Poate corela rapid volume uriașe de date, poate identifica tipare invizibile ochiului uman, poate simula scenarii și anticipa evoluții într‑un ritm imposibil de atins exclusiv prin mijloace clasice. Practic, asistăm la o cursă contra cronometru între viteza câmpului de luptă și viteza procesului decizional.
Pe timpul operațiilor, inteligența artificială contribuie la construirea unei imagini operaționale mult mai clare și mai dinamice. Robotul aerian nu mai este un simplu „ochi în aer”, ci un nod într‑o rețea inteligentă de sisteme care colectează, analizează și transmit date. Decizia nu dispare din mâna omului, dar este susținută de un nivel de claritate și anticipație fără precedent.
Avantajul strategic al viitorului nu va aparține neapărat celui care deține cel mai sofisticat arsenal, ci celui care reușește să transforme mai rapid informația în decizie și decizia în efect. Din această perspectivă, trecem de la un război centrat pe platforme la unul centrat pe date și, tot mai mult, la un conflict în care se confruntă vitezele de gândire ale sistemelor și ale oamenilor.
Această transformare aduce însă și riscuri majore. De aceea, pentru statele democratice, principiul controlului uman rămâne esențial. Inteligența artificială trebuie să fie un instrument de sprijin pentru comandant, nu un substitut al responsabilității individuale. Adevărata provocare a războiului viitorului nu este tehnologică, ci una de echilibru între puterea algoritmului și judecata omului.
Adrian Leonard Mociulschi: Ați comandat Vânătorii de Munte, una dintre structurile de elită ale Armatei Române. Cum se adaptează aceste trupe unui război dominat de UAV-uri, supraveghere permanentă și tehnologie avansată? Mai contează terenul dificil, reziliența și pregătirea clasică într‑un astfel de context operațional?
General Teglaș: Într‑un război dominat de drone, elicoptere, senzori și supraveghere aproape permanentă, rolul trupelor de elită nu dispare, ci devine chiar mai important. Vânătorii de Munte rămân structuri esențiale tocmai pentru că pot opera acolo unde tehnologia, singură, nu este suficientă: în teren dificil, în condiții extreme și în situații care cer autonomie, adaptabilitate și reziliență umană.
Conflictele recente arată că terenul montan și zonele greu accesibile își păstrează valoarea strategică. Diferența este că militarul modern trebuie să combine competențele clasice — pregătirea fizică, orientarea în teren, capacitatea de supraviețuire și spiritul de echipă — cu abilitatea de a integra mijloace aeriene și informația în timp real în executarea misiunilor. Tradiția nu dispare, ci este completată de noile instrumente.
Dronele și elicopterele oferă vânătorilor de munte un avantaj operațional major. Dronele asigură recunoașterea și supravegherea continuă, identificarea rapidă a potențialelor amenințări și desemnarea țintelor, în timp ce elicopterele oferă mobilitate, sprijin aerian, evacuare medicală și transport rapid de forțe și echipamente în teren inaccesibil. Împreună, aceste capabilități aeriene extind semnificativ raza de acțiune și flexibilitatea unităților din teren.
Tehnologia schimbă și modul de manevră. Unitățile pot acționa mai dispersat, mai flexibil și cu o cunoaștere mult mai bună a situației tactice, beneficiind atât de imaginea aeriană furnizată de drone, cât și de capacitatea elicopterelor de a repoziționa rapid forțe sau de a interveni punctual. În acest context, capacitatea de a te deplasa rapid, de a evita detectarea și de a reacționa adaptiv devine la fel de importantă ca puterea de foc.
Un alt element esențial îl reprezintă sprijinul logistic și medical. În teren montan, unde accesul terestru este limitat, dronele pot livra muniție, provizii sau materiale medicale, elicopterele asigură misiuni MEDEVAC, evacuarea rapidă a răniților din zona de luptă, rotația trupelor și menținerea ritmului operațional fără a expune inutil personalul. Această combinație devine decisivă pentru susținerea operațiilor de durată.
Vânătorii de Munte își păstrează astfel spiritul tradițional, dar evoluează către o structură modernă, integrată aer‑terestru, în care luptătorul secolului XXI este atât un militar foarte bine pregătit fizic și psihic, cât și un operator capabil să colaboreze eficient cu sistemele de comandă moderne. Viitorul acestor trupe nu este în opoziție cu tehnologia, ci ține de integrarea lor inteligentă în esența profesiei militare.
Adrian Leonard Mociulschi: În contextul reuniunii formatului B9 de la București, ce ar trebui, în opinia dumneavoastră, să discute și să agreeze statele de pe flancul estic al NATO? Și ce rol poate juca România în această nouă arhitectură de securitate, într‑un moment în care tehnologia, inteligența artificială și ritmul conflictului schimbă regulile jocului?
General Teglaș: Reuniunea formatului B9 de la București marchează un moment de clarificare strategică pentru flancul estic al NATO. Nu mai vorbim despre o periferie a Alianței, ci despre spațiul în care se definește viitorul securității europene. Războiul din Ucraina a demonstrat că ritmul conflictului modern — dominat de mijloace aeriene fără pilot, inteligență artificială și decizii luate aproape instantaneu — depășește adesea capacitatea structurilor clasice de comandă de a reacționa eficient.
Statele B9 sunt chemate să dezvolte capabilități operaționale comune: sisteme integrate de comandă și control, apărare antiaeriană și antirachetă multi‑layer, capacități de contracarare a UAV-urilor, război electronic și interoperabilitate reală între forțe. Integrarea inteligenței artificiale în procesele NATO nu înseamnă înlocuirea comandantului uman, ci creșterea vitezei decizionale și a capacității de anticipare.
În acest context, pentru România se conturează o miză strategică majoră. Poziționarea geografică, accesul la Marea Neagră, statutul de stat‑cadru NATO și existența unui ecosistem IT și ingineresc competitiv îi oferă șansa de a deveni un hub regional pentru capabilități autonome, C‑UAS și soluții de apărare bazate pe inteligență artificială.
România poate trece definitiv de la statutul de consumator de securitate la cel de furnizor regional de stabilitate și tehnologie strategică. În următorul deceniu, competiția nu va fi câștigată doar pe câmpul de luptă, ci de acele state care vor ști să integreze oameni, tehnologie, industrie și viziune într‑un ecosistem coerent de securitate.
Adrian Leonard Mociulschi: Vă mulțumesc, domnule general, pentru claritatea și profunzimea acestei analize, într‑un moment esențial pentru securitatea regională.
În loc de concluzie
Ne aflăm în plină Revoluție în afacerile militare (Revolution in Military Affairs), iar securitatea viitorului va aparține statelor capabile să transforme această ruptură istorică în gândire strategică, coerență operațională și responsabilitate a deciziei — iar România este, poate pentru prima dată după decenii, în poziția de a face parte dintre actorii care modelează această transformare, nu doar o urmează.
Interviu realizat de dr. Adrian L. Mociulschi
