Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Generalul Rumen Radev a fost învestit președinte al Bulgariei: Ce s-a întâmplat la ceremonie / VIDEO

Rumen Radev

Generalul bulgar Rumen Radev, câştigătorul alegerilor prezidenţiale desfăşurate pe 13 noiembrie, a fost duminică învestit oficial ca preşedinte al Bulgariei în urma unei ceremonii militare care s-a desfăşurat în centrul capitalei Sofia, după ce săptămâna trecută el a depus jurământul în cadrul unei prime ceremonii la Parlament, consemnează agenţia EFE.

Fost comandant al Forţelor Aeriene bulgare, Rumen Radev şi-a întrerupt cariera militară pentru a candida la preşedinţie, susţinut de Partidul Socialist. El a învins-o în alegeri pe candidata conservatorilor, Ţeţka Ţaceva, sprijinită de premierul Boiko Borisov, acesta din urmă dându-şi demisia după alegeri, scrie agerpres.ro.

Conform ceremonialului din Bulgaria, preşedintele a fost învestit cu onoruri militare. Mandatul lui Radev va avea cinci ani, dar el se anunţă agitat încă din primele zile, întrucât prima măsură pe care va trebui să o ia este dizolvarea Parlamentului şi convocarea alegerilor legislative anticipate - probabil pentru luna martie -, în încercarea de a soluţiona criza provocată de demisia guvernului Borisov, rămas deocamdată interimar.

'Am fost martorii a trei decenii de erori, un timp pierdut. Dar nu ne-am abătut de la calea noastră, de la tranziţia paşnică înspre o societate membră a Uniunii Europene', a spus Radev în discursul rostit alături de preşedintele care şi-a încheiat mandatul, Rosen Plevneliev, la ceremonia desfăşurată în faţa Catedralei Alexander Nevski.

'Voi lucra activ împreună cu partenerii noştri pentru o integrare europeană accelerată a Bulgariei, dar în acelaşi timp voi apăra drepturile, interesele şi demnitatea naţiunii şi a poporului meu', a continuat noul preşedinte bulgar. El a subliniat săptămâna trecută, în discursul susţinut la ceremonia de depunere a jurământului, că Bulgaria trebuie să rămână în Uniunea Europeană şi în NATO, dar să-şi apere interesele în interiorul acestor organizaţii, insistând că 'politica externă a Bulgariei trebuie formulată acasă şi susţinută în exterior, nu invers'.

Dar în niciunul din discursurile rostite la cele două ceremonii el nu făcut vreo referire la Rusia. În timpul campaniei electorale, Radev s-a arătat îngăduitor faţă de acţiunea Rusiei de anexare a Crimeii şi a susţinut relaxarea sancţiunilor occidentale impuse Moscovei, poziţii ce au stârnit unele preocupări cu privire la modul în care el va aborda politica externă, deşi în Bulgaria atribuţiile preşedintelui sunt mai degrabă simbolice.

Într-o declaraţie dată după încheierea ceremoniei de duminică, Radev a enunţat printre principalele probleme ale Bulgariei erodarea democraţiei, corupţia şi percepţia că justiţia este absentă, precum şi inegalităţile în creştere dintre bogaţi şi săraci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.