Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Generaţia de Aur vrea să preia fotbalul românesc: Anunţ de ultimă oră al lui Gică Popescu

gica popescu

Enervat de amenințările lansate de Bodescu către Justin Ștefan, Gică Popescu anunță oficial că, la Cardiff, Generația de Aur își va alege candidatul pentru alegerile FRF din martie anul viitor.

Ecourile scandalului mesajelor, dezvăluit de Gazeta Sporturilor, continuă. Azi dimineață, 14 dintre componenţii Generaţiei de Aur au plecat la Cardiff, pentru a urmări finala Ligii Campionilor de astăzi, iar aceștia au comentat mesajele scandaloase pe care Gabriel Bodescu le-a expediat pe WhatsApp lui Justin Ștefan.

"Ceea ce a făcut Bodescu e foarte, foarte grav, probabil cel mai grav lucru care s-a întâmplat în fotbalul românesc. Sunt declaraţii foarte, foarte grave. Nu cred că Generaţia de Aur se poate speria de unul ca Bodescu, nu cred! Nu aţi văzut că dacă îndrăznim să facem aşa ceva suntem pasibili de alte lucruri? Singurul care şi-a anunţat candidatura e Burleanu, probabil dacă a făcut-o are şi o strategie pentru alegeri. Până acum nu am discutat despre alegeri, dar poate o facem acum. Oricare dintre cei prezenţi aici ar fi mult, mult mai potrivit decât ce este acum la Federaţie", a spus Gică Popescu, anunţă gsp.ro.

Bogdan Stelea a declarat la plecarea din România: "Sunt foarte mulți care așteaptă o salvare din partea Generației de Aur! Cred că ar trebui să începem să luptăm pentru șansa noastră și trebuie să demonstrăm că merităm. Pe mine actuala conducere a Federației nu mă impresionează în niciun fel. Sunt foarte înverșunați împotriva noastră, încearcă să facă lucruri, dar indiferent cât s-ar strădui, nu le fac cu o anumite naturalețe. Eu îmi doresc ca Gică Popescu să se întoarcă în fotbal, pentru că e dreptul lui. Mai întâi poate la o echipă de club, apoi să fie președintele Federației Române de Fotbal".

Nici Costel Gâlcă nu a evitat subiectul: "Eu îmi doresc o strategie pentru conducerea fotbalului românesc. Vreau ca, pe viitor, cei din Generația de Aur să conducă fotbalul românesc, pentru că suntem îndreptățiți, mă includ și eu. Am făcut ceva pentru fotbal, iar în ziua de azi fotbalul nostru nu a ajuns acolo unde ne-am dorit. Vreau ca toți să conducem fotbalul pentru a progresa mai mult. Avem mai multe cunoștințe comparativ cu cei care sunt la conducere în ziua de azi".

Din delegație nu a lipsit Florin Prunea. "Aș dori să vorbesc în calitate de membru al Comitetului Executiv. În momentul de față, nu mai există niciun dubiu cum a ajuns Burleanu președintele FRF! Cred că e de datoria autorităților să se autosesizeze. Dacă Radu Vișan nu sesizează Comisia de Disciplină, trebuie să plece în secunda următoare! Acele declarații ale lui Bodescu vor lua drumul FIFA și UEFA, dar vor merge și la adresele tuturor membrilor afiliați. Trebuie să se vadă cu adevărat ce se întâmplă în România", a spus acesta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.