Gennaro Gattuso a obținut prima victorie pe banca echipei Napoli, 2-1 cu Sassuolo

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 23-12-2019

Actualizat: 23-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Wikipedia

Napoli a câștigat primele trei puncte în campionat, după o perioadă de peste două luni în care nu reușisese să se impună. În meciul de duminică, 22 decembrie, pe terenul celor de la Sassuolo, Napoli, sub conducerea lui Gennaro Gattuso, a obținut victoria, scor 2-1, scrie Mediafax.

Acesta a fost al doilea meci al lui Gattuso pe banca napoletanilor și totodată prima lui victorie. În partida de debut a pierdut în fața celor de Parma, scor 1-2.

Citește și: Gigi Becali este interesat de căpitanul lui Dinamo: E posibil să îl luăm pe Nistor, dar s-ar putea să strice atmosfera

"Nu suntem încvă vindecați, dar știm să gestionăm faptul că suntem bolnavi. erau două luni de când echipa nu mai câștigase. Drumul e lung, trebuie să muncim. Aceasta este o formație puternică, nu se pot face mircaole în 10 zile", a spus noul tehnician al clubului Napoli, potrivit gazzetta.it.

Hamed Traore, în vârstă de 19 ani, a deschis scorul pentru gazde în minutul 29. Allan a restabilit echilibrul, în minutul 57. Victoria a fost adusă în ultimele secunde ale meciului. Pedro Obiang a deviat în propria poartă în minutul 90+4.

Napoli a încheiat anul 2019 pe locul opt, cu 24 de puncte.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri