Senatorul PSD Mircea Geoana a declarat că se aşteaptă ca la Comitetul Executiv Naţional al partidului, care va avea loc joi, să aibă loc o amplă analiză a celui mai dificil moment pe care l-a traversat vreodata PSD de la apariţia sa pe scena politică. Totodată, Geoană trasează o serie de obiective partidului şi susţine că premierul Ponta va trebui să aibă în vedere realizarea unui guvern mai suplu, care să reunească doar membri ce îndeplinesc condiţii de integritate, competenţă şi experienţă profesională. Fostul lider PSD mai solicită şi crearea unui consiliu naţional care să lucreze pentru recâştigarea încrederii diasporei în relaţia cu ţara, dar şi ca noul guvern remaniat să ceară un vot de încredere în Parlament.
El a adaugat ca asteapta de la CExN al PSD masuri concrete de evaluare a ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidentiale, dar si un plan de relansare a proiectului politic PSD si de recredibilizare a guvernarii.
'Ma astept la o prima analiza extrem de serioasa si cu calm a momentului pe care îl traversam, cel mai dificil moment pe care acest partid important al României îl traverseaza în existenta sa de mai bine de 20 de ani. Astept, de asemenea, pentru ca forul statutar care discuta despre guvern, despre numirea de ministrii în CExN al PSD, sa aiba o discutie foarte serioasa împreuna cu conducerea partidului si conducerea guvernului cu privire la ceea ce este obligatoriu de facut în aceasta perioada - o ampla restructurare a guvernului nostru. Pentru ca pastrarea guvernarii, care pare sa fie optiunea majoritatii decidentilor din partid, nu trebuie sa reprezinte nicio barca de salvare, nicio tragere de timp, ci probabil una dintre putinele sanse ca PSD sa înceapa anevoiosul drum al recâstigarii încrederii oamenilor în ceea ce facem noi si al depasirii unui moment atât de greu cum a fost cea mai dramatica înfrângere la alegerile prezidentiale din istoria PSD-ului', a afirmat Mircea Geoana la Casa Titulescu.
Potrivit acestuia, riscul care poate aparea la CExN este intrarea în discutii subiective si personale.
Geoana mai considera ca, la nivelul CExN, trebuie adoptat un set de criterii care, pe de o parte, sa vorbeasca despre mecanismul de selectare a membrilor Guvernului, astfel ca cei care vor ramâne sau vor intra în Executiv trebuie sa îndeplineasca trei conditii obligatorii - integritate, competenta, experienta profesionala demonstrata în activitati anterioare numirii în guvern.
'Trebuie un guvern mai suplu, cu mai putine ministere, cu mai putine agentii, pentru a putea sa eliminam fie cheltuieli inutile, fie redundante si a le îndrepta catre investitii publice generatoare de crestere economica si de locuri de munca. Cred ca mesajul pe care l-am primit din partea comunitatilor românesti din strainatate, dincolo de votul lor, impun aceste mesaje - crearea unui minister dedicat comunitatilor de români de pretutindeni. Si îndraznesc sa fac o propunere, dincolo de ceea ce guvernul PSD trebuie sa faca, a unui consiliu national fie sub egida Presedintiei, fie a Parlamentului, asa cum au si alte tari, care sa lucreze de o maniera trans-institutionala si trans-partinica si trans-majoritati pentru recâstigarea încrederii diasporei în relatia cu tara si gasirea de solutii electorale, dar si economico-sociale pentru o apropiere a diasporei importante a României cu tara ', a adaugat el.
Nu în ultimul rând, Mircea Geoana a aratat ca un guvern restructurat trebuie sa ceara un vot de încredere în Parlament, în urmatoarele saptamâni.
'Este firesc sa fie asa, sa ne revalidam democratic în Parlament, sa reverificam majoritatea si evident astept la aceasta discutie în Parlament si un set de criterii de performanta ale guvernului si ale ministrilor', a argumentat fostul presedinte al PSD.