Mircea Geoană, adjunctul NATO și fost candidat PSD la alegerile prezidențiale, spune că finalul cursei PSD la alegerile prezidențiale este unul previzibil. Geoană spune că a urmărit parțial congresul PSD însă fără sonos și a observat un fenomen fără precedent.
Geoană spune că actuala cursă PSD spre alegeri e ca o piesă din Grecia Antică
"E ca într-o piesă din Grecia Antică. Știi deznodământul, dar trebuie să joci până la final. Am ascultat fără sonor. Ce am simțit eu acolo pe mut, o anumită lispă de energie. Am simțit modul în care sala reacționează. Am fost și eu la congrese ale acestui partid, de aceea mult succes. Românii și-au dat seama de succesul președinților de partide. Este un partid important și nu neg trecutul meu alături de dânșii. Marcel Ciolacu l-a atacat pe Iohannis fără să îl numească și a doua zi comunicatorii PNL au atacat PSD. Sunt în aceeași corabie toți trei. Eu îi înțeleg, dar acum să vii după trei ani de zile să spui că președintele nu e bun, nu e credibil. Liberalii au stat alături de PSD pe liste și acum să vii să spui că PSD e nociv nu e credibil.
Intrarea în turul doi e mai complicată decât la alte alegeri decât până acum. Nevoia de schimbare din societate îmi indică un candidat mai diferit decât ce a fost până acum", a spus Mircea Geoană la Digi 24.
Lia Olguța Vasilescu a criticat candidații la alegerile prezidențiale la Congresul PSD
„Tot din Dolj se revendică un alt candidat la președinția României, este vorba de Mircea Geoană. Și el poate să joace într-un film de acțiune că știe ceva bătaie că a mai luat.
Și Geirge Simion a încercat să aibă legătură cu Craiova la aceste alegeri locale. L-a mințit Palada că are un candidat la 4 procente în spatele meu, până la urmă a fost la 4o d-aia nici nu cred că mai calcă pe acolo.
În schimb doamna Lasconi nu a apărut încă prin Craiova. Noi nu avem nici Vama Veche, nici femei cu barba care să cânte prin oraș așa cum s-a întâmplat la Cluj la festival și din cauza asta cred că abia la târgul de Crăciun o să o prindem. Cam asta ar fi legătura candidaților la președinția României cu Craiova și cu județul Dolj”, a declarat Olguța Vasilescu.































Comentează