George Clooney renunță la filmele romantice: „Nu mai sărut fete pe ecran”. Decizia, luată după o discuție cu soția sa

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 15-12-2025 13:20

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

George Clooney nu mai este interesat de poveştile de dragoste de pe marele ecran. Într-un interviu recent acordat Daily Mail, Clooney a declarat că, după o discuţie cu soţia sa, Amal Clooney, despre vârsta sa, despre faptul că nu va mai „săruta fete” în filme.

„Am încercat să urmez calea lui Paul Newman - «Bine, nu mai sărut fete»”, a spus Clooney, conform news.ro.

El a adăugat: „Când am împlinit 60 de ani, am avut o discuţie cu soţia mea. I-am spus: «Uite, încă pot juca baschet cu băieţii. Joc cu tipi de 25 de ani. Încă pot ţine pasul, sunt în formă. Dar peste 25 de ani, voi avea 85 de ani. Nu contează câte batoane granola mănânci, asta e o realitate»”.

Un simbol al filmelor romantice de la Hollywood

Clooney şi-a construit cariera ca unul dintre cei mai populari actori romantici de la Hollywood. Printre filmele sale romantice se numără „One Fine Day” cu Michelle Pfeiffer, „Out of Sight” cu Jennifer Lopez, „Up in the Air” cu Vera Farmiga şi „Ticket to Paradise” cu Julia Roberts.

Starul din „Ocean’s Eleven” ar fi dat de înţeles această decizie de ceva vreme. În martie, el a declarat pentru „60 Minutes” că se retrage complet din „filmele romantice” pentru a face loc noii generaţii de actori principali de la Hollywood.

„Uite, am 63 de ani. Nu încerc să concurez cu actorii principali de 25 de ani”, a spus el. „Nu asta e treaba mea. Nu mai fac filme romantice”.

Într-un interviu acordat în 2022 pentru The New York Times, Clooney şi-a amintit că, chiar la începutul carierei sale, a avut probleme cu un regizor care i-a criticat tehnica de sărut pe ecran.

Clooney a spus: „Îmi amintesc că la începutul carierei mele, a trebuit să filmez o scenă de sărut cu o fată, iar regizorul mi-a spus: «Nu aşa». Iar eu i-am răspuns: «Omule, asta e mişcarea mea! Aşa fac şi în viaţa reală!»”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri